Culturi indoor de cannabis, descoperite de polițiști

Reactualizat la:
Culturi indoor de cannabis, descoperite de polițiști
© FOTO: Poliția Română
Două culturi indoor de cannabis de aproape 60.000 de euro au fost descoperite vineri în urma a 7 percheziții la persoane bănuite de trafic de droguri de risc. Trei persoane au fost reținute.

Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vâlcea și procurorii D.I.I.C.O.T – B.T. Vâlcea au efectuat 7 percheziţii domiciliare, în judeţul Vâlcea şi în municipiul Bucureşti, la membrii unei grupări infracționale specializate în trafic de droguri de risc.

În urma perchezițiilor, în două locuinţe au fost descoperite 2 culturi indoor (31 de ghivece cu plante de cannabis, cu dimensiuni între 1 m şi 1,5 m), aflate în perioada de vegetaţie maximă, a căror valoare la comercializare este estimată la 60.000 de euro, precum și instalaţii pentru creşterea şi întreţinerea culturilor.

FOTO: Poliția Română FOTO: Poliția Română ©

Au fost ridicate pentru cercetări și aproximativ 50 de grame de cannabis, 2 grindere, telefoane mobile, cartele SIM şi un document de identitate fals.

De asemenea, în cursul zilei de joi, doi dintre membrii grupării au fost surprinși în flagrant delict de polițiști, în timp ce achiziționau 200 de grame de cannabis.

Au fost puse în aplicare 7 mandate de aducere, iar 3 persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de droguri de risc.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

La activitate au participat polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Pitești, precum și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase