Cum alegem un repartitor

7Comentarii
Cum alegem un repartitor
ORADEA – Data de 31 iulie este, potrivit HG nr. 399/2004, termenul-limită până la care locatarii apartamentelor de bloc sunt obligaţi să îşi monteze sisteme de repartitoare a costurilor individuale de încălzire centrală.

Cei care la această dată nu vor avea montate aceste aparate pe fiecare calorifer din locuinţă vor fi consideraţi contravenienţi şi sunt pasibili de amenzi ce pot merge până la 10 milioane de lei.

Cinci firme de pe piaţa orădeană, FGH, ISTA România, Elsaco, DAS Industrial Group şi Techem, au ca obiect de activitate montarea acestor sisteme, prelucrarea datelor, inclusiv facturarea şi asigurarea service-ului la aceste instalaţii. Cum ofertele de preţ sunt sensibil egale, fiecare dintre societăţi propunând sisteme de rate şi facilităţi interesante pentru clienţi, este important ca oamenii să aibă câteva informaţii despre repartitoare.

Sfaturi utile

„Cred că un client ar trebui să se intereseze, în primul rând, de fiabilitatea repartitoarelor. Un aparat depăşit din punct de vedere tehnic este, în aparenţă, mai accesibil. Un amator de chilipiruri ar putea în schimb să regrete mai târziu această alegere”, spune Alin Străuţ, coordonatorul punctului de lucru din Oradea al uneia dintre firme. Ca şi la orice achiziţie, raportul calitate-preţ trebuie să fie unul optim, riscurile ca un aparat neperformant să încarce factura consumatorilor, din cauza înregistrării căldurii emanate de alte corpuri (aragazuri, aeroterme etc.), fiind foarte mari.

„Preferabil ar fi să se opteze pentru repartitoare de costuri cu cod de eroare, care se activează în momentul în care percepe un abuz din partea unui factor extern. Însă cel mai indicat pentru cumpărător e să se asigure de prestigiul societăţii care va efectua montarea, iar certificatele de calitate obţinute la nivel internaţional, cum ar fi TUV, sunt elocvente”, spune Străuţ.

Nu în ultimul rând, specialistul consideră că trebuie avută în vedere şi calificarea personalului care efectuează citirea contoarelor, în aşa fel încât să se evite orice posibilitate de fraudare, voită sau nu, dar şi verificarea permanentă a acurateţei datelor preluate de la beneficiari.

Valentin Buda



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor