Centrul de Informare pentru Străini al Asociației Filantropia Oradea a organizat cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Bihor, o serie de evenimente Sub genericul: „Cum este țara mea?”. Au participat un număr de 300 de elevi și profesori.
„Evenimentul s-a desfășurat pe parcursul lunii noiembrie 2013 și face parte dintr-un proiect mai amplu, implementat la nivel național denumit: «Coordonarea naţională a acţiunii de integrare a resortisanţilor ţărilor terţe (RTT) în România», proiect finanțat prin Programul General «Solidaritatea şi Gestionarea Fluxurilor Migratorii» din Fondul European de Integrare a resortisanţilor ţărilor terţe”, ne-a informat Marcela Tomuţa, asistent la Asociaţia Filantropia.
„Ideea de la care a pornit totul este una foarte simplă. Se știe că există foarte mulți străini în Oradea (în mare parte studenți), dar oare cât de mult știm despre țările din care provin?”, povesteşte Marcela Tomuţa despre ideea care a dat naştere acţiunii.
Despre ţările lor
Pornind de la această întrebare, studenți ai Universității din Oradea, Facultatea de Medicină și Farmacie: Ansu Nadu și Sherin Varghese din India, Aloba Amos Osamudiamen din Nigeria și Hira Mir din Arabia Saudită au realizat o prezentare despre elmentele esențiale ale culturii și istoriei țării de origine. Fiecare dintre aceștia au devenit profesori și au prezentat țara lor într-un mod inedit, chiar elevilor în cadrul orelor de curs, contribuind astfel la un schimb educativ cu efecte pozitive atât pentru cei care au oferit informația, cât și pentru cei care au primit-o.
Acțiunea întreprinsă este un mijloc de a face integrarea posibilă, de a demonstra spiritul ospitalier al poporului roman, dar și o formă de prevenție sau parte a unui remediu împotriva prejudecăților și discriminării.
Școlile care au intrat în acest proiect pilot au fost următoarele: Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” (14.11.2013) Liceul Teoretic „Constantin Șerban” (Aleșd) (20.11.2013), Colegiul Național „Iosif Vulcan” (22.11.2013) Școala Gimnazială nr. 11 (27.11.2013) Liceul Teoretic „Lucian Blaga” (27.11.2013) și Liceul Teoretic „Aurel Lazăr“ (29.11.2013).
„Cum este țara mea?” a avut un mare succes și o deschidere extraordinară din partea conducerii școlilor și elevilor care au fost deosebit de încântați, pentru că au primit informații direct de la persoane care s-au născut în India, Nigeria și Arabia Saudită, au aflat direct de la ei, cum este mâncarea (și mai ales condimentele) îmbrăcămintea, limba, oamenii etc.
Anul acesta 280 de copii cu vârste cuprise între 11-18 ani au primit o altfel de educație, azi ei știu mai mult, iar noi ne bucurăm că un mic eveniment a reușit să facă atât de mult.
Citiți principiile noastre de moderare aici!