Cum recuperează daunele păgubiții de la Astra Asigurări?

Reactualizat la:
1Comentariu
Cum recuperează daunele păgubiții de la Astra Asigurări?
Orice persoană care a suferit o pagubă cauzată printr-un accident de circulație, în situația în care șoferul vinovat de producerea accidentului are o poliță de asigurare RCA emisă de S.C. ASTRA ASIGURĂRI S.A., poate solicita deschiderea dosarului de daună printr-o cerere adresată Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA).

FGA are ca scop protejarea creditorilor de asigurări, respectiv persoanele păgubite în urma unui accident de circulație, de consecințele insolvenței unui asigurător.

O altă posibilitate de a recupera contravaloarea pagubelor produse prin accidente de circulație, în care șoferii vinovați au încheiate polițe RCA la S.C. ASTRA ASIGURĂRI S.A., ar fi înscrierea creanțelor în tabelul de creanțe în cadrul procedurii falimentului, însă această procedură implică anumite riscuri. În primul rând cei păgubiți riscă să nu își mai poată recupera banii din cauza lipsei lichidităților, iar în al doilea rând această procedură este una de durată.

Avantajul principal al plății directe de către Fond rezultă din faptul că acesta este o persoană juridică de drept public, dobândind resurse financiare din contribuțiile asigurătorilor, altfel spus acesta va fi mereu solvabil. Conform Legii nr. 213/2015, art. 12 alin. 1 si 2, FGA va proceda la deschiderea dosarelor de daună, la constatarea tehnică a avariilor, precum și la avizarea lor din punct de vedere tehnic. FGA va pune la dispoziție modelul de cerere-tip pe care să o completați și vă va informa cu privire la documentele justificative care trebuie să însoțească această cerere. Ulterior, Fondul vă va contacta telefonic pentru constatarea tehnică a avariilor.

Fondul este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile sale, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului pronunţată împotriva unui asigurător, potrivit prevederilor art. 266 din Legea nr. 85/2014. Plafonul de garantare prevăzut de lege care poate fi plătit de FGA este în sumă de 450.000 lei pentru fiecare creditor de asigurare. Conform art. 2 alin. 3 din Legea 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, ”În cazul în care disponibilităţile Fondului nu sunt suficiente pentru acoperirea cuantumului sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, creanţele acestora vor putea fi onorate pe măsura alimentării Fondului cu resursele financiare prevăzute de prezenta lege.”

Mai mult decât atât, Fondul va fi obligat singur să achite prejudiciul cauzat prin infracțiune, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1/15.02.2016, admițând Recursul în interesul legii, cu precizarea că acesta va trebui introdus în cauză ca persoană responsabilă civilmente.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor