Cum s-a procedat la alarma?

Anul trecut, pe 22 aprilie a avut loc un exerciţiu de alarmare publică, organizat de Primăria Oradea.

S-a dorit verificarea sistemului de alarmare şi să se aducă la cunoştinţa orădenilor ce semnificaţie au semnalele de alarmare. S-a simulat o situaţie de urgenţă generată de fenomenele meteorologice (furtuni puternice, descărcări electrice, ploi torenţiale, vânt puternic).

În intervalul orar 10:00 – 13:00, la recepţionarea semnalului de „Alarma la dezastre”(5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele), cetăţenii au fost rugaţi să respecte următoarele: întreruperea oricărei activităţi şi aplicarea regulilor de protecţie, dacă situaţia o impune; adăpostirea în clădirile care oferă protecţie faţă de pericolele existente; închiderea ferestrelor şi asigurarea obiectelor care ar putea fi luate de vânt; menţinerea aparatelor radio deschise pentru a putea recepţiona eventual comunicate ce vor fi transmise. Apoi, la transmiterea semnalului de „Încetarea alarmei” (sunet continuu cu durata de 2 minute), s-au putut relua activităţile normale.

Mirela Macra, de la Biroul de Presă al Primăriei, a fost persoana care a coborât în subsolul instituţiei şi i-a înştiinţat pe orădeni, de la difuzoare, că e vorba doar despre un exerciţiu, cerându-le să nu intre în panică.

C.C.

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase