Cupa Black&White la snooker

De Teodor Biriş
Cupa Black&White la snooker
© Feher Istvan şi Hadrian Iacob
Fondul de premiere al competiţiei este de aproximativ 5.000 de lei.

De joi până duminică la clubul Black&White din Oradea are loc ediţia a VI-a a „Cupei Black&White”. Un concurs puternic, care reuneşte la start o parte dintre cei mai buni jucători de snooker din România şi Ungaria.

La conferinţa de presă în care a fost anunţat evenimentul au fost prezenţi Feher Istvan – directorul turneului, Hadrian Iacob – jucător orădean, unul dintre favoriţi, şi Cosmin Giura, care este unul din acţionarii clubului de pe strada Alexandru Vaida Voievod, nr. 18.

La Cupa Black&White vor participa 32 de jucători împărţiţi în opt grupe, iar primii doi clasaţi se califică pe tabloul de 16. Turneul debutează joi, iar finala este programată duminică, 27 august, în jurul orei 14:00.

„Ne interesează să promovăm acest sport elegant în rândul tinerilor. După Bucureşti, suntem pe locul 2 în România la nivelul turneelor organizate, iar au particip de cinci ani la turneele organizate aici. Aşteptăm publicul să vină într-un număr cât mai mare să vadă meciuri frumoase”, a declarat Feher Istvan.

Promotor al turneului până acum, orădeanul Sorin Avram va concura de această dată şi este unul dintre capii de serie.

Pe baza unui proiect, turneul beneficiază de sprijinul Consiliului Judeţean Bihor, alţi sponsori fiind Holcim, Fecher şi Agroind.

Cu un palmares bogat, Hadrian Iacob consideră snookerul „un joc de concentrare, iar performanţele se obţin prin foarte multe ore de antrenament. Este un sport de fineţe, fiind totodată o luptă psihologică cu tine însuţi, după aceea cu adversarul”, a precizat Iacob.

Alţi jucătorii de snooker cunoscuţi, care vor veni la Oradea, sunt Rareş Şinca (câştigătorul ediţiei de anul trecut), Paul Croitoru sau puştiul Eduard Riti (11 ani), care a participat la Campionatul European şi Campionatul Mondial.

Cosmin Giura a anunţat că se află în tratative avansate cu promotorii turneului „Best of the East”, cel mai puternic concurs de biliard din Estul Europei. Acesta ar urma să aibă loc la sala Black&White” în octombrie.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !