Cupa Felix 2008 la şah

ORADEA / BAILE FELIX- Turneul open internaţional de şah dotat cu Cupa Felix se află la cea de-a XXIII-a ediţie. Competiţia va avea loc în perioada 24-30 mai, la sala multifuncţională Club Felix din staţiunea bihoreană.

Concursul este dotat cu premii în valoare de 10.000 lei, fiind cel mai puternic turneu din acest an în vestul ţării. Turneul face parte din Circuitul Grand Prix de şah al României (etapa a II-a), fiind organizat de DSJ Bihor şi AJ Şah Bihor (preşedinte Dan Raţ), în parteneriat cu SC Turism Felix SA. Câştigătorul clasamentului general va primi suma de 3.400 lei, iar ocupanţii locurilor II şi III vor fi recompensaţi cu sumele de 2.500 lei, respectiv 1.500 lei.

Organizatorii turneului au susţinut astăzi o conferinţă de presă, la care au fost prezenţi directorul DSJ Bihor, Ionel Bungău, preşedintele AJ Şah Bihor, maestrul FIDE Dan Raţ, şi arbitrul internaţional orădean Ioan Fleisz. La concurs şi-au anunţat până acum participarea 65 de jucători, dintre care 16 de peste hotare, din Germania, Suedia, Republica Moldova, Ungaria, Serbia şi Bulgaria.

Printre aceştia se află patru mari maeştri, nouă maeştri internaţionali şi şapte maeştri FIDE. Cei mai titraţi concurenţi sunt campionul naţional al României, Vladislav Nevedichy, campionul anilor 2006 şi 2007, Alin Berescu, campioana naţională la feminin, Corina Peptan, campionul Moldovei, Vasile Sănduleac etc. Dintre orădeni, se remarcă Maria Ursente, componentă a lotului naţional de junioare.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !