Cupa Felix la șah

De Gavril Nutiu
Dan Cezar Carțiș, George Cătălin Ardelean și Ioan Fleisz, la ediția 2018
Dan Cezar Carțiș, George Cătălin Ardelean și Ioan Fleisz, la ediția 2018
Cupa Felix la șah, una dintre cele mai vechi competiții din sportul bihorean, a ajuns în acest an la cea de-a 31-a ediție.

Turneul va avea loc la Băile Felix, în perioada 24-27 mai, în organizarea Asociației Carțiș For Sport, DJST Bihor, Asociației Județene de Șah Bihor și a Universității Agora Oradea. În paralel se va disputa și un turneu pentru copii (U 12 ani, ELO sub 1600), care se va încheia cu o zi mai devreme.

Turneul este dotat cu un fond de premiere în valoare de 10.000 lei. Câștigătorul openului general va fi recompensat cu suma de 2.500 lei. Se va concura la categoriile: general – seniori, jucători cu ELO sub 2050, jucători cu ELO sub 1.800, respectiv juniori (sub 16 ani). Se va acorda un premiu (în valoare de 250 lei) pentru cel mai bun jucător bihorean din concurs.

Și-au anunțat participarea peste 70 de concurenți. Printre aceștia se află un mare maestru internațional – Vladimir Okhotnik (Franța), precum și patru maeștri internaționali: George Cătălin Ardelean (Satu Mare) – câștigătorul ediției precedente, Adrian Petrișor, BallaTamás (ambii din Timișoara) și Alexandru Manea (Brașov).

Primii trei clasați la toate categoriile de concurs vor primi cupe, medalii, diplome și premii în bani. Se va concura în sistem elvețian, pe durata a șapte runde (șase runde la turneul copiilor). Ritmul de joc este de 90 minute + 30 secunde / mutare / jucător / partidă la seniori, respectiv de 60 minute + 15 secunde / mutare / jucător / partidă la copii. Organizatorul turneului este maestrul FIDE Dan Raț, iar arbitrul principal va fi Ioan Fleisz.

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !