Cupa “Micii tenismeni” la tenis

Ana Coroiu
Ana Coroiu
Sala de sport a Colegiului Tehnic nr. 1 din Vadu Crişului a găzduit prima ediţie a Cupei “Micii tenismeni”. Alături de copiii din Vad au fost invitaţi tineri din Şuncuiuş şi Ţeţchea participanţi la proiectul “Tenis în comune şi sate din Bihor”, acţiune sprijinită financiar de Consiliul Judeţean Bihor, realizată în colaborare cu Federaţia Română de Tenis.


„Micii tenismeni au trecut repede peste emoţiile începutului, oferind schimburi de mingi care au încântat pe cei prezenţi, fie ei părinţi sau colegi veniţi să-i încurajeze. Sigur că n-au lipsit nici lacrimile dar strângerea de mână de la sfârşitul meciului şterge lacrima şi dovedeşte că fair-play-ul este dominant în orice competiţie. Au fost meciuri frumoase, unele cu răsturnări spectaculoase de scor. Am văzut copii foarte talentaţi, dornici să demonstreze prin jocul lor că sunt hotărâţi să o ia pe urmele Simonei Halep. De altfel, noua stea a tenisului mondial este cea care i-a fascinat cu jocul şi rezultatele ei şi i-a determinat să se îndrepte spre sportul alb”, a declarat Mircea Drăgoi, director CS Voinţa.

Podiumul ediţiei 2014 a Cupei “Micii tenismeni” arată astfel:
Fete: 1. Ana Coroiu, 2. Alexandra Dobre, 3. Diana Lăzău, 4. Antonia Dobai;
Băieţi: 1. Laurenţiu Găvriluţ, 2. Claudiu Dobre, 3. Călin Bogdan, 4. Cristian Covaci.

S-a jucat cu mingi Dunlop Brilliance. Cei mai buni au primit din partea organizatorilor diplome şi medalii. Însă toţi participanţii s-au bucurat de câte un pachet de Crăciun oferit de generoasa echipă din Vadu Crişului, gazdă a turneului. Au primit diplome pentru contribuţia la dezvoltarea tenisului bihorean cei care s-au implicat în această activitate de instruire a copiilor din comunele cuprinse în proiect, fie ei profesori de sport, administratori ai sălilor de sport, oameni de diferite profesii care au înţeles impactul pozitiv pe care îl are învăţarea tenisului pentru întreaga comunitate.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !