Cupa presei la tir

5Comentarii
Cupa presei la tir
Poligonul Bazei Sportive Dinamo a răsunat marţi dimineaţă de focurile de armă trase de presarii bihoreni.

Marţi dimineaţă, la Baza Sportivă Dinamo, reprezentanţii instituţiilor media din Bihor au fost invitaţi să participe la un concurs de tir, desfăşurat la poligonul din incintă, începând cu ora 10:00. Pentru început, reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Bihor au ţinut presarilor o mică lecţie teoretică, despre mânuirea unei arme de foc, mai exact a unui pistolCarpaţi. După instructajul de rigoare, s-a amintit şi de existenţa unei Ambulanţe în apropiere, ca măsură de precauţie.


Concurs şi diplome

Ulterior, a avut loc o serie de trageri de reglaj, prin care reprezentanţii media au avut ocazia să-şi reamintească, sau, după caz să înveţe procedurile privind tragerea cu arma de foc. Momentul palpitant a fost startul concursului de tragere, care a constat în trei probe distincte: individual masculin, individual feminin şi pe echipe. Echipele au fost alcătuite mixt – un bărbat şi o femeie. Ca la orice concurs, cei mai buni au fost recompensaţi cu diplome. Astfel, reprezentanţii JurnaluluiBihorean au „împuşcat” trei diplome: locul întâi la individual feminin a fost câştigat de Alexandra Borz, locul trei la individual masculin i-a revenit lui Valentin Teuca, iar locul întâi, pe echipe, a fost revendicat tot de cei doi Jb-işti.

A.B.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor