Cupa Presei pescuieste a X-a editie

De Cristian Horgoș
Reactualizat la:
Standul premiaţilor de la ultima ediţie desfăşurată la Camelot
Standul premiaţilor de la ultima ediţie desfăşurată la Camelot
Ediţia a X-a a „Cupei Presei la Pescuit Sportiv” revine sâmbătă în complexul „Camelot”, din Husasău de Criş, amplasament arhicunoscut pentru posibilităţile de agrement pe care le oferă atât pescarilor, cât şi celor dornici de o ieşire în sânul naturii, un loc unde rusticul se îmbină armonios cu luxul şi unde orice vizitator se simte ca la mama acasă.

Primele cinci ediţii au avut loc la bazinul piscicol Cefa, următoarele trei la Camelot iar a IX-a ediţie s-a desfăşurat pe Carpodromul Cetariu.

La fel ca şi precedentele, ediţia a X-a promovează conceptul european de pescuit sportiv „Prinde şi eliberează!”, fiind organizată de săptămânalul bihorean Spinul.

Capturile mai mari de 1,5 kg vor fi cântărite imediat după scoaterea din apă ipentru a fi eliberate imediat. Restul capturilor, depozitate în juvelnic, vor fi eliberate după cântărirea de la finalul competiţiei.

Peştele cel mai mare va aduce premiul special pentru cea mai mare captură, fiind apoi scos din concurs de la cântărirea finală a restului pradei.

Crapi şi somni capitali

Complexul turistic şi de agrement „Camelot” se află la 12 kilometri de Oradea, în jurul unui lac de 2,6 hectare, populat cu crap (de până la 22 kg), somn indigen (până la 20 kg), clean, biban şi roşioară. Hanul mai dispune de piscină, locuri de joacă pentru copii, filigorii dotate cu şeminee rustice pentru perpelit mici ori grătare, căsuţe şi o mini cabană cu terasă, astfel ca undiţarii pasionaţi să-şi poate satisface hobby-ul alături de familie.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase