Cupa României Simcor

Cupa României Simcor
Cupa României la Taekwon-do ITF a reunit la start 14 cluburi, printre care s-au numarat si Royal Kwon si West Team, ambele din Oradea. Unsprezece sportivi de la aceste cluburi au reusit clasari pe podium.

Cei unsprezece norocosi sunt: Kiss Robert, Nagy Gyula, Nicolae Serfezeu, Haraszcsak
Gyula, Horatiu Belicciu si Omar Osman (Royal Kwon), respectiv David Lascu, Andrei
Lucaci, Toth Robert, Ursula Voda si Fülop Adriana (West Team).

În clasamentul general, primele trei locuri au fost ocupate de Salamandra
Constanta, West Team si Royal Kwon. Competitia a fost urmata de un stagiu international
de taekwon-do ITF, cu participarea presedintelui federatiei mondiale, Tran Trieu
Quan (8 DAN), si a membrilor din comitetul tehnic international Pablo Trajtenberg,
Willem Jacob Boss si Hector Morano (toti 8 DAN).

Cu aceasta ocazie, Tripa Francisc a sustinut examenul de 4 DAN, pe care l-a
trecut cu succes, la fel ca Pascuj Sandor si Mircea Negrut pentru 2 DAN. Într-o
alta ordine de idei, CS Royal Kwon îsi desfasoara antrenamentele la sala
Activ Sport (str. Dimitrie Cantemir nr. 9-11) si la Liceul de Arta.

Informatii suplimentare se pot obtine la tel. 0746/796.590.

Teodor Biris