Cupa Şoimii, ediţia a V-a

De Teodor Biriş
Reactualizat la:
Cupa Şoimii, ediţia a V-a
Pe terenurile sintetice de la Baza „5X5 Fotbal” se va desfăşura turneul internaţional dotat cu „Cupa Şoimii Oradea”, ediţia a V-a.

Competiţia este destinată copiilor născuţi în anul 2009 şi mai mici şi se va desfăşura sâmbătă, 27 mai, începând cu ora 10:00. Şi-au anunţat participarea zece echipe: Şoimii Oradea I şi II (antrenor Sorin Simuţ), Juniorul Satu Mare I şi II (antrenor Florin Deac), Unirea Valea lui Mihai (antrenor Alexandru Fele), SK Derecske (Ungaria, antrenor Makleit Zsolt), Juniorul Cluj-Napoca (antrenor Tatar Tamas), Viitorul Zalău (antrenor Daniel Lucaciu), Zenit Oradea (antrenor Zeno Bundea) şi CSC Sînmartin (antrenor Daniel Lupaşcu).

„Se va juca fiecare cu fiecare, astfel că o echipă va disputa patru meciuri. Nu vom face clasament final, fiecare echipă va primi un trofeu, o diplomă, iar toţi jucătorii vor fi recompensaţi cu medalii. Vrem ca aceşti copii să joace fotbal de plăcere, fără presiunea rezultatului, într-un spirit de fair-play”, ne-a declarat Sorin Simuţ, organizatorul turneului.

Competiţia este organizată în colaborare cu Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret Bihor. Meciurile vor fi arbitrate de Kelemen Istvan şi Marius Soos.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase