Cupa Solceta la tenis de câmp

Cupa Solceta la tenis de câmp
STEI – Turneul naţional dotat cu Cupa Solceta este organizat an de an de CS Iris Ştei (preşedinte Călin Bara). Ediţia din acest an a reunit la start tenismeni din mai multe oraşe din Ardeal. Sportivii orădeni au avut evoluţii remarcabile, reuşind să se impună la mai multe categorii de vârstă.


La categoria 10 ani fete, finala s-a disputat
„în familie”, între două
sportive de la CS Voinţa, Nora Nemes
învingând-o pe Giana Cormoş cu scorul
de 6-2, 6-1. O altă finală între
coechipieri de la CS Voinţa a avut loc la
categoria 12 ani băieţi, unde Luca Cocoş
a dispus de Andrei Zau, scor 6-4, 6-4. La 14 ani fete,
locul I a fost ocupat de o altă tenismană de
la CS Voinţa, printre învinsele sale din
semifinală aflându-se o colegă de club,
Narcisza Nemes. La 16 ani fete, Anita Bogosi (CS
Voinţa) a câştigat primul ei turneu din
acest sezon. Pe podium au mai urcat alţi sportiv
de la CS Voinţa: Cezar Oşvat şi Nemes
Nimrod la 10 ani băieţi, Denisa Milian (14
ani fete).


În aceeaşi perioadă, Ionuţ Urda
(CS Voinţa) s-a situat pe locul III la turneul de
la Sibiu, dotat cu Trofeul Pamira, la 16 ani
băieţi. În aceste zile, alţi
tenismeni bihoreni se află la competiţii
interne sau internaţionale. Rachil Farran, Zeina
Farran şi Denisa Milian (CS Voinţa)
participă la Cupa Constructorul de la Hunedoara,
iar Irina Bara (Iris Ştei), Simina Bodea (CS
Voinţa), Victor Bodiuţ şi Dumitru Lele
(CS Frontiera) sunt înscrişi la turneele
Raiffeisen Cup U 16 de la Novi Sad, respectiv Pecin
Memorijal U 16 de la Pancevo, ambele în Serbia.


 

Gavril Nutiu

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase