Cupa Time-Out, categoria III A

CS Sãnãtatea si SC Doreta Trade organizeazã, în colaborare cu FR Tenis, turneul national de tenis pentru copii si juniori, dotat cu Cupa Time-Out. Concursul se va desfãsura pe cele sapte terenuri ale CS Sãnãtatea, în perioada 27-31 august.

Competitia se aflã la cea de-a VII-a editie si este cuprins cu categoria III A în calendarul FR Tenis. Organizatorii turneului au sustinut ieri o conferintã de presã, la care au fost prezenti Kovács Iosif, director CS Sãnãtatea, precum si Ioan Pecher, respectiv Gabriel Þepelea, reprezentantii principalilor sponsori ai competitiei, Opel West si Benvenutti.

„Cupa Time-Out se numãrã printre primele patru turnee din tarã organizate la nivel de cluburi. Doar Campionatele Nationale, organizate de federatie, au o categorie superioarã. CS Sãnãtatea trebuia sã gãzduiascã în acest an si un turneu de tip Futures, la fete, dar autoritãtile locale nu au mai asigurat, din pãcate, sprijinul financiar necesar pentru o astfel de competitie”, a afirmat Kovács Iosif.

Întrecerile se vor desfãsura la categoriile 10, 12, 14, 16 ani fete si bãieti, 18 ani bãieti, la simplu, precum si la dublu feminin si masculin, la câte o categorie, în functie de înscrieri. Organizatorii mizeazã pe prezenta la concurs a peste 200 de concurenti.

Cu patru zile înainte de start s-au înscris deja circa 150 de tenismeni de la cluburi din întreaga tarã. Se va juca cu mingi Dunlop Fort, iar arbitrul principal va fi Serban Nae (Brasov). Fondul de premiere este de minimum 8.000 RON, iar bugetul general se ridicã la peste 15.000 RON. Sportivii clasati pe podium vor primi 400 puncte în clasamentele nationale (locul I), respectiv 250 si 200 puncte locurile II si III.

Gavril Nutiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase