Cupa Unirii la mini-volei, maine la Lugoj

De C.E.
Cupa Unirii la mini-volei, maine la Lugoj
Cea de-a doua ediţie a Cupei “Unirii” la volei feminin, la categoriile mini-volei şi speranţe va a vea loc mâine, 21 ianuarie, în Sala Sporturilor ”I. K. Ghermănescu” din Lugoj. Turneul va începe de la orele 9 şi se va desfăşura pe parcursul unei singure zi de concurs.

Competiţia, organizată de Clubul Sportiv Şcolar din Lugoj reuneşte echipe din Lugoj, Arad, Lipova, Oradea, Caransebeş şi Timişoara. ”Prima ediţie s-a desfăşurat doar la minivolei, iar fetiţele pe care le pregătesc se aflau la prima lor competiţie. Au participat doar echipe din Timişoara şi Caransebeş, iar competiţia s-a desfăşurat la Sala ”Lavinia Miloşovici. Acum avem condiţii mai bune, putem juca pe două terenuri şi dorim să aibă o amploare mai mare. Vom juca pe două terenuri, în Sala ”I. K. Ghermănescu”, am trasat unul pentru mini-volei şi celălalt pentru speranţe şi se va evolua în paralel ”, a spus prof. Carmen Todros, unul dintre organizatori.

Clubul lugojean va fi reprezentat de două echipe la mini-volei şi alte două formaţii la categoria speranţe, sportivele fiind pregătite de profesorii Dorin Horvath, Carmen Todros şi Ioan Cioloca.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !