„Curăţenia, sursă de sănătate“

OŢELU ROŞU – La Şcoala Nr. 3 din Oţelu Roşu s-au derulat o serie de acţiuni de ecologizare.

Tot mai numeroasele avertizări venite din partea specialiştilor în problematica mediului arată că starea actuală şi mai ales cea viitoare a spaţiului înconjurător reprezintă o chestiune ce trebuie să ne privească pe fiecare în parte.

Aşadar, dincolo de normele şi directivele europene, protejarea mediului trebuie să fie o prioritate pentru fiecare dintre noi. Motiv pentru care educarea celor mici în spiritul înţelegerii valorilor ecologiei devine esenţială.

Fapt înţeles de conducătorii multor instituţii educaţionale, un exemplu fiind Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 3 din Oţelu Roşu, unde, în această săptămână, s-au derulat o serie de acţiuni pe această temă.

Astfel, sub coordonarea d-nelor învăţătoare Irina Cîrstea şi Maria Barcan, elevii au desfăşurat o acţiune de colectare a hârtiei, la nivelul şcolii. Sub genericul „S.O.S. natura“ s-a derulat o acţiune ecologică la nivelul clasei a VII-a, sub îndrumarea d-nei profesoare Ştefana Sava.

În plus, toate cadrele didactice şi elevii şcolii au realizat o acţiune de ecologizare a împrejurimilor unităţii de învăţământ, intitulată „Curăţenia, sursă de sănătate“.

Iulius Pîrvu

iulius.pirvu@informmedia.ro

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !