Curs de calificare la Penitenciar

Curs de calificare la Penitenciar
ORADEA – Douăzeci dintre persoanele private de libertate din Penitenciarul Oradea vor participa la un curs de calificare în meseria de „lucrător în structuri pentru construcţii”.

Deschiderea festivă a cursului a avut loc marţi la sediul penitenciarului, în prezenţa lectorului de curs Ioan Man, subcomisarului Gabriel Ţica, şeful serviciului Educaţie şi a agentului şef adjunct Alexandru Cirap, educator coordonator.

„Cursul de calificare profesională se desfăşoară în baza Protocolului încheiat între Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, dar şi a bunei colaborări la nivel local dintre Penitenciarul Oradea şi AJOFM Bihor, respectiv Centrul Regional de Formare Profesională Cluj. Organizarea cursului de calificare a presupus o atentă selecţie a persoanelor private de libertate, acestea trebuind să îndeplinească cumulativ, mai multe condiţii, dintre care amintim: să fie apte din punct de vedere medical, să-şi exprime acordul scris de participare, să fie condamnate definitiv sau să aibă minimum opt clase absolvite”, precizează subcomisarul Gabriel Ţica.

„Conducerea penitenciarului sprijină acest gen de activităţi, pornind de la ideea că participarea la cursurile unei forme de pregătire profesională contribuie la dezvoltarea psiho-socială individuală, oferind posibilităţi reale pentru persoanele private de libertate, de a-şi realiza aspiraţiile şi nevoile de dezvoltare care să le permită o mai bună reintegrare în societate”, spune inspectorul şef Ioan Ilea, directorul Penitenciarului Oradea.

Cursanţii vor urma 120 de ore de teorie şi 240 de ore de practică, la finalul cărora vor susţine un examen de absolvire, iar certificatele de calificare obţinute, vor avea recunoaştere naţională şi europeană.

Ovidiu Morcan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !