Curs de fotografie digitala

8Comentarii
Curs de fotografie digitala
Cursul va începe în 1 februarie şi va dura cinci săptămâni.

Având în vedere succesul de care s-au bucurat cursurile de fotografie şi tehnici digitale organizate de Clubul Fotografic „NufarulOradea (CFNO), conducerea clubului, în  parteneriat cu Asociaţia Euro Foto Art Oradea, a decis să organizeze un nou curs de fotografie digitală. Cursul va debuta în 1 februarie, de la ora 17:00, la sediul Galeriei „Euro Foto Art” şi va dura cinci săptămâni. Orele teoretice vor fi ţinute la sediul Fotoclubului, în Sala Studio, din Palatul “Vulturul Negru”, în zilele de luni, marţi şi miercuri, între orele 18:00 – 21:00. Cursul va fi condus de cunoscutul artist fotograf Claudiu Szabó, vicepreşedintele CFNO.

Noţiuni

„În cadrul cursului vor fi predate noţiuni de bază legate de utilizarea funcţiilor aparatelor digitale şi variante de prelucrare a imaginilor. Se vor discuta şi exemplifica, de asemenea, noţiuni de compoziţie şi estetică vizuală. Cursul se va încheia cu o expoziţie de examen, unde vor fi prezentate cele mai reuşite creaţii artistice, realizate în cadrul cursului şi vor fi înmânate diplome de absolvire”, a declarat Claudiu Szabo, coordonatorul acestui curs.
Potrivit acestuia, participanţii la cursuri vor avea posibilitatea să devină membrii ai Clubului Fotografic “Nufărul” din Oradea. Aici pot să-şi continue preocupările în domeniul artei fotografice sau să devină membii debutanţi ai Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România.
Înscrieri şi informaţii suplimentare se pot obţine la sediul Galeriei „Euro Foto Art” din Oradea, Piaţa 1 Decembrie nr. 12, în zilele de lucru, între orele 10:00 şi 14:00, sau la numărul de telefon 0727.336.946 ori la adresa de email: clauszabo@yahoo.com.

C.D.



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor