Cursa charter Oradea – Hurghada se anulează!

De Călin Corpaş
15Comentarii
Cursa charter Oradea – Hurghada se anulează!
Lipsa doritorilor pentru un sejur de toamnă la Marea Roşie a determinat operatorul Christian Tour să anuleze zborurile charter programate să înceapă în 4 octombrie, pe relaţia Oradea – Hurghada (Egipt).

Natalia Birău de la Simbotour – partener Christian Tour – ne-a transmis în exclusivitate că perioada scurtă de înscriere a determinat acest eşec al iniţativei. Oferta charter de pe Aeroportul Oradea fusese lansată în 22 august. Răstimpul de o lună şi o săptămâna pusă la dispoziţia doritorilor de către Christian Tour s-a dovedit mult prea scurtă pentru a umple aeronavele spre Egipt, măcar pe jumătate.

Au lipsit grupurile

„Programul a fost lansat târziu. În schimb, am înţeles că vor să lanseze un zbor charter de Revelion”, ne-a declarat Natalia Birău, care precizează că au fost cereri din Oradea pentru Egipt, însă nu s-a reuşit contractarea de grupuri mari. Spre exemplu, pasionaţi de sporturi nautice. „În schimb, pentru charterul de Antalya ar mai fi fost doritori pentru încă două rotaţii”, spune aceasta, destinaţia Antalya de pe Aeroportul Oradea fiind una de mare succes, în sezonul estival.

Chiar dacă pare extrasezon, toamna, în Egipt, la Marea Roşia este plin sezon, fiind unul atractiv pentru turiştii nemţi şi ruşi. Cu toate acestea, după toate aparenţele turiştii din această parte a ţării şi-a făcut deja concediile de litoral, pentru 2017. Mai mult, Oradea a trebuit să facă faţă concurenţei reprezentată de cursele charter de Egipt operate de pe aeroporturile din Cluj-Napoca şi Budapesta.

Pentru 2018, Christian Tour anunţă zboruri charter de la Oradea spre Creta şi, desigur, spre Antalya.



15Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor