Cursă disperată pentru egalare

5Comentarii
Foto J.B.
Foto J.B.
ORADEA - CSM Oradea a fost aproape de un rezultat bun în partida de pe teren propriu cu Gaz Metan, în care s-a aflat în permanenţă într-o cursă disperată pentru egalare.


Din nefericire, gazdele n-au avut
luciditatea necesară pentru a întoarce
soarta meciului, deşi s-a apropiat în
repetate rânduri la câteva puncte,
ameninţând mereu avantajul
medieşenilor.



Partida a început într-o notă
pronunţată de echilibru, dar oaspeţii au
profitat de unele inexactităţi în jocul
orădenilor şi şi-au adjudecat primul
sfert, scor 21-30. Gazdele au jucat mai bine în
sfertul secund, reuşind să reducă din
diferenţă, scorul la pauză fiind 40-47.


 


Sfertul al treilea a consemnat un asalt al
orădenilor, care sunt aproape de egalare, scoruri
44-47 (’22), 48-50 (’25), 63-66 (’30). Orice era
încă posibil în ultimul sfert. Din
păcate, echipa gazdă a pierdut în
această parte a meciului doi titulari de
bază, Mandic şi Mijuskovic, ambii
descalificaţi pentru câte cinci greşeli
personale, în minutele 33, respectiv 35.


S-au impus în final



Rămasă fără ei, CSM
Oradea
a continuat lupta pentru egalare,
Hora aducând scorul la 70-75
(’36). Gazdelor le-a lipsit
însă luciditatea, iar oaspeţii ne-au
tocat efectiv în ultimele minute cu aruncări
de trei puncte, anihilând eforturile disperate
ale orădenilor. Gaz Metan
reuşeşte să gestioneze mai bine finalul
de meci, distanţându-se decisiv şi
impunându-se cu scorul de 83-91.

Arbitrajul a dat o notă aparte acestei partide,
arbitrii, în special Bedir
Şefer
, ţinând cu tot
dinadinsul să iasă în
evidenţă. Ei au făcut greşeli de
ambele părţi, dezavantajând mai ales
echipa orădeană prin câteva faulturi
antisportive dictate cu prea mare
uşurinţă. Arbitrii au avut de altfel un
rol important în descalificarea lui Mijuskovic
şi Mandic, împotriva cărora au dictat
faulturi cu prea multă largheţe.

CASETA TEHNICĂ

Arena „Antonio Alexe”. Spectatori: circa
400

CSM Oradea – Gaz Metan Mediaş 83-91 (21-30, 19-17,
23-19, 20-25)

CSM Oradea: Stretea 6 (2×3), Martinovic 18 (3×3),
Szijártó 3 (1×3), Török 2,
Demjen, Botos, Pascu, Mijuskovic 20 (1×3), Mandic 12,
Kiss 2, Lázár 13, Hora 7. Antrenor: Veres
Attila

Gaz Metan: Radmanovac 7 (2×3), Dehelean 2, Marjanovic
2, Washington 15 (2×3), Coombs 25, Băbuţ 2,
Hargrave 14 (1×3), Jucan 16 (1×3), Dumitrescu 8 (2×3),
Soltan. Antrenor: Mihai Corui

Arbitri: Alin Mircea Faur (Timişoara) – Bedir
Şefer (Corabia), Valentin Negrea (Constanţa).
Comisar FR Baschet: Marian Oprea (Braşov)


Gavril Nutiu



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor