Cursul leului a luat-o razna

Cursul leului a luat-o razna
ORADEA - Preţurile afişate pe panourile din faţa caselor de schimb valutar din cartierul Rogerius din Oradea au sucit multe capete vineri dimineaţă. Video

Cursurile la vânzarea euro au crescut de la o oră la alta buimăcind trecătorii.

„Dimineata când a venit doamna era 3,75 lei, acum (n.r. ora 12) vad ca e 3,80. Dar pe mine nu mă deranjează, şi aşa mă plăteşte în euro”, comenta gardianul postat în fata unei bănci.

„Cred că e artificială creşterea. Părerea mea e că nu se justifică o asemenea diferenţă între leu şi euro. Am de plătit rate în euro, nu-i o sumă mare dar totuşi mă afectează”, a declarat Matis G. din Oradea.

După ora 13:00, leul a început să se aprecieze uşor, cursul ajungând la 3,595 – 3,600 lei/euro.

În timp ce trecătorii şi-au exprimat fără rezerve nemulţumirea faţă de situaţia dată, reprezentanţii caselor de schimb s-au dovedit mai reticienţi. Toţi administratorii firmelor de schimb valutar au refuzat să dea declaraţii cu excepţia unuia, care a declarat că nu cunoaşte motivul schimbării bruşte de preţ şi nici nu se poate pronunţa în legătură cu evoluţia situaţiei.

Cerere şi ofertă

Florica Floruţiu, directorul Sucursalei BNR Bihor este de părere că fluctuaţia cursului valutar din ultimele zile este o problemă de cerere şi ofertă. „Cursul valutar este format de cerere şi ofertă. Banca Naţională îl calculează doar. Intervine doar când politica monetară cere acest lucru”, ne-a precizat Florica Floruţiu. Aceasta a adăugat că sunt foarte mulţi factori care influenţează cursul valutar, printre care volumul de valută şi cererea.

Radu Graţian Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor crede că acesta este cursul normal, sustenabil. „Trebuia să ne îngrijoreze acel curs de 3,17 lei/euro care s-a înregistrat în iunie, şi care era nesustenabil. Acum suntem într-o perioadă de revenire. Principala grijă a Băncii Naţionale şi a Guvernului trebuie să fie să nu ne ducem în partea cealaltă. Mie mi se pară că un curs la 3,5 este ceea ce reflectă exact potenţialul economiei româneşti”, a declarat Gheţea.

Aceste aeste de părere că o şansă pentru redresarea cursului vine de la muncitorii din străinătate, care în perioada sărbătorilor ar putea trimite sume considerabile în ţară, ceea ce ar mai ajuta la o uşoară apreciere a monedei naţionale.

El îi sfătuieşte, totuşi, pe români să se îndrepte din ce în ce mai mult spre creditele în lei.

Dan Birta & Sebastian Kovacs



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase