Cursuri gratuite pentru antreprenori

De Dan Birta
Cursuri gratuite pentru antreprenori
Prin Programul EMPRETEC vor fi instruite gratuit circa 100 de persoane.


Săptămâna viitoare, mai precis în 25 iulie, la ora 10:00, vor demara înscrierile online pentru românii care doresc să urmeze cursurile gratuite de antreprenoriat prin programul EMPRETEC. Programul are un buget de 504.000 de lei şi se estimează că acoperă pregătirea a circa 100 de beneficiari persoane fizice.

Programul se adresează antreprenorilor existenţi sau potenţiali, precum şi top managerilor, inclusiv specialiştilor din organizaţii publice sau private presupuşi a se comporta de o manieră antreprenorială sau managerială.
EMPRETEC este un program integrat de pregătire care oferă intreprinzătorilor instruire şi asistenţă tehnică, precum şi un cadru instituţional pentru dezvoltarea capacităţilor antreprenoriale şi creşterea competititivităţii pe piaţa locală şi internaţională a întreprinderilor mici şi mijlocii.

Beneficiari

Persoanele interesate să participe la cursuri trebuie să îndeplinească simultan mai multe condiţii: să fie cetăţnei români sau străini vorbitori de limbă română; să aibă studii medii sau superioare definitivate cu diplomă de Bacalaureat, Licenţă sau adeverinţă care să ateste finalizarea studiilor; să se înscrie la activităţile prevăzute în program, prin completarea formularului de înscriere; să participe pentru prima dată la un atelier EMPRETEC; să declare pe propria răspundere că vor participa continuu la toate activitățile workshop-ului pe perioada tuturor celor nouă zile de curs sub sancțiunea interzicerii aplicării la programele naționale derulate de către MMACA o perioadă de 3 ani şi să prezinte adeverință că sunt apți din punct de vedere medical pentru efort.

Selecţia participanţilor se va face în ordinea înscrierii în Program, după cum urmează: În etapa I se vor verifica condiţiile de eligibilitate de către OTIMMC: în etapa a II-a va avea loc un interviu organizat de către traineri certificaţi UNCTAD (Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare).

Obiectivele declarate ale programului sunt: susţinerea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, crearea de noi locuri de muncă, creşterea numărului de întreprinderi mici şi mijlocii capabile să facă faţă competiţiei şi forţelor concurenţiale în condiţiile globalizării pieţelor.

Perioadele de desfăşurare a workshop-urilor, locaţiile şi alte informaţii suplimentare pot fi găsite pe site-ul: www.aippimm.ro.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !