Cursuri gratuite pentru medicii din Regiunea Vest

De D.S.B.
Reactualizat la:
Cursuri gratuite pentru medicii din Regiunea Vest
8 cursuri pentru medici, 5 cursuri pentru asistenţii medicali şi un curs comun de management şi administraţie pentru pacientul neuro-critic se derulează, gratuit, în cadrul proiectului Ora de Aur.

Proiectul „Ora de aur” implementat de Asociaţia non-profit pentru Anestezie şi Terapie Intensivă „Aurel Mogoşeanu” în parteneriat cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara şi Spitalul Municipal “Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara dedică cel de-al doilea an de implementare cursurilor de perfecţionare adresate medicilor şi asistenţilor medicali care se ocupă de tratarea şi îngrijirea pacientului neuro critic. Prin modulele de perfecţionare începute în luna ianuarie 2012, se oferă medicilor şi asistenţilor, pe lângă acumularea de cunoştinţe practice şi posibilitatea de a dezvolta abilităţi care să le îmbunătăţească performanţele individuale.

Programul de formare prevede organizarea a 8 cursuri pentru medici, 5 cursuri pentru asistenţii medicali şi un curs comun de management şi administraţie pentru pacientul neuro-critic, având la bază suporturi de curs elaborate de profesori universitari şi medici specialişti ai celor trei instituţii partenere. Acestea vor fi urmate de cursuri interactive de team work şi securitate şi sănătate a muncii, acreditate cu puncte EMC. Proiectul „Ora de aur” de formare profesională gratuită a demarat în luna ianuarie 2011 şi are o perioadă de implementare de 22 de luni. Valoarea sa totală este de aproximativ 1,85 milioane de lei, din care 1,68 milioane reprezintă finanţarea nerambursabilă asigurată din Fondul Social European.

Prin acest proiect se urmăreşte crearea unui nucleu de legătură cu diverşi specialişti interesaţi de îngrijirea pacientului neurologic şi neurochirugical critic. Specialiştii interesaţi să participe la cursurile în desfăşurare se pot înscrie online pe site-ul proiectului – www.oradeaur.ro . De asemenea, începând cu luna iulie 2012, pe site-ul proiectului va fi activă o videotecă, unde se vor putea viziona cursurile susţinute în cadrul proiectului.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !