”Curtea de Conturi spune, cu subiect si predicat, ca banii pentru Poli s-au dat ilegal”

De A. Strugariu
Reactualizat la:
Traian Stoia vorbeşte despre patrimoniul oraşului
Traian Stoia vorbeşte despre patrimoniul oraşului
Noul viceprimar al Timişoarei Traian Stoia vorbeşte, într-un interviu acordat pentru www.tion.ro și săptămânalul Agenda, despre patrimoniul oraşului, despre finanţarea fotbalului, a Politehnicii – a societăţii patronate de Marian Iancu, în trecut, şi a noii ACS Poli, acum -, despre alocările de fonduri de la bugetul de stat, relaţia cu Guvernul şi gestionarea veniturilor proprii, despre ce trebuie să se schimbe în primărie şi ce planuri de viitor are.

– Cu ce planuri vine noul viceprimar Traian Stoia?

– Primul lucru ar fi să reuşim să economisim banul public. Banul public trebuie cheltuit cu atenţie şi în folosul cetăţeanului. La ora actuală eu mă ocup de trecerea în proprietatea primăriei a 8.500 de terenuri, care până acum au fost în proprietatea nimănui. Mai sunt vreo 5.000 care urmează să fie identificate şi puse în operă. De asemenea, am luat notă despre bazele sportive, care sunt într-un stadiu avansat de degradare şi la care trebuie să le găsim o întrebuinţare în folosul privat sau public. Totodată, am propus – şi domnul primar a acceptat – ca regiile, care se lăfăie în nişte spaţii imense şi gratuite, să plătească 2 euro pe metru pătrat chirie la Primăria Timişoara. În aceste condiţii, regiile, în mod normal, se vor restrânge la strictul necesar şi în acelaşi timp vor elibera nişte spaţii pe care primăria le va pune în valoare. În condiţiile în care suntem la ora actuală, când ele folosesc gratuit aceste clădiri, avem două lucruri împotriva legii: unu, ei distorsionează concurenţa – concurenţa de pe piaţă plăteşte chirie, plăteşte impozit, în timp ce ei nu plătesc – şi în al doilea rând Uniunea Europeană poate taxa drept ajutor de stat acest lucru şi asta duce la infringement. Pe de altă parte, am trecut la întocmirea pe zone de fiscalitate a chiriilor şi a concesiunilor. Sunt chirii şi concesiuni stabilite prin anii 2000, la care s-a adăugat din când în când rata inflaţiei, or acest lucru, după părerea mea, dacă reuşim să îl facem într-o lună, va dubla veniturile primăriei din concesiuni şi închirieri. De asemenea, o serie de, să spunem, obiective potenţial turistice trebuiesc vândute privaţilor pentru că primăria nu poate nici să le gestioneze, nici să le pună valoare.

– Vorbiţi despre Turnul de Apă din Iosefin?

– Turnurile de apă, ambele turnuri, şi de asemenea mai avem Primăria Veche, aripa din dreapta, de pe Vasile Alecsandri.

– Se vorbea la un moment dat şi despre partea aceea a Bastionului care se află în administrarea primăriei…

– Mai există şi o parte din Bastion, mai sunt două clădiri aflate în curtea fostului Comisariat Militar, care pot fi transformate, pe locul lor să se facă o parcare subterană – era vorba că în colaborare cu Consiliul Judeţean vom face o parcare subterană şi pe sub şosea se va uni cu proiectul Hotelului Timişoara. Deocamdată lucrurile nu sunt clarificate, dar oricum Consiliul Judeţean vrea să dea o întrebuinţare cred eu destul de logică spaţiului.

– Deci sunteţi pentru vânzarea acestor obiective?

– Absolut.

– Pentru că domnul primar spunea la un moment dat, în privinţa Turnului de Apă din Iosefin, că s-a înţeles oarecum greşit, că vânzarea ar fi a treia variantă, că ar trebui să se încerce întâi realizarea unui parteneriat public-privat pentru a pune în valoare acest obiectiv…

– Deci parteneriat public-privat este un lucru foarte corect, dar trebuie să găseşti privatul dispus să investească într-un asemenea business. Şi atunci, în condiţiile în care lucrurile aduc profit, se va găsi şi privatul care să vină.

– S-au făcut multe speculaţii pe tema faptului că PSD v-a desemnat pe dumneavoastră pentru funcţia de viceprimar…

– Toate speculaţiile făcute sunt total aiurea. Eu o singură dată m-am pronunţat la o întrebare şi am spus că am încredere că cel mai bun candidat va fi ales viceprimar. Şi bănuiesc că aşa s-a întâmplat.

– De ce credeţi că v-au desemnat colegii pe dumneavoastră şi nu pe unul dintre ceilalţi consilieri locali ai PSD?

– Pentru că-s cel mai bun. Clar.

– Sunteţi mulţumit de atribuţiile cu care v-a delegat domnul primar?

– Astea sunt atribuţiile pe care mi le-a delegat domnul primar. Conform legii, este dreptul dânsului. Dar cine îşi imaginează că eu văd nu ştiu ce chestii în primărie şi o să mă întreb oare a cui atribuţii sunt şi nu iau atitudine vizavi de lucrurile care nu sunt în regulă este naiv…

– Aţi discutat înainte cu domnul primar despre aceste atribuţii?

– Este dreptul dânsului să stabilească atribuţiile. Şi este dreptul meu de consilier, nu de viceprimar neapărat, să iau atitudine faţă de orice se întâmplă în primărie. Bineînţeles că mă voi duce la domnul primar, îi voi explica punctul meu de vedere şi poate o să fie de acord sau nu o să fie de acord. Dar eu punctul de vedere mi-l spun.

– Mulţi timişoreni au avut aşteptări mari de la noua guvernare USL. Primarul este de aceeaşi culoare, viceprimarii sunt de aceeaşi culoare şi cu toate astea Timişoara a primit bani de la bugetul de stat doar pentru Spitalul de Copii în 2013. Mai avem vreo şansă să primim alocări de fonduri?

– După părerea mea greşiţi. Sunt 1.400 de miliarde pe care Guvernul Ponta le-a dirijat spre Timişoara. Timişoara intra în faliment, instituţia primăriei intra în faliment, bineînţeles pe datoriile Colterm şi ale RATT. 1.400 de miliarde Timişoara n-a primit din 90 încoace în total. Am fost ajutaţi. Şi aşteptările locuitorilor eu sunt convins că în timp se vor împlini.

– Totuşi, în ceea ce priveşte investiţiile pe 2013 figurăm doar cu Spitalul de Copii…

– Deocamdată doar cu Spitalul de Copii, dar noi trebuie să aducem bani. Atâta timp cât noi plătim, ca proştii, 500.000 de euro în plus la Liceul de Arte, pe un act fals, purtând semnătura doar a directorului şcolii şi a contabilei şefe, la ce să ne aşteptăm? Am plătit 9 milioane de euro lui Iancu, pe un contract aiurea, pe care şi un copil de clasa a II-a vede că este ilegal. Omul ăla avea dreptul să primească 4 milioane de euro pe an, noi aveam dreptul să îi dăm şi el avea obligaţia fantastică să îi strice. Cam ăsta a fost raportul primărie – Iancu. Raportul vizibil. Ăla invizibil îl bănuiesc, dar nu pot să mă pronunţ.

– Deci spuneţi că trebuie să ne gestionăm mai bine resursele…

– Noi trebuie să obţinem din patrimoniul ăsta uriaş pe care îl are primăria bani de două-trei ori mai mulţi decât am obţinut până acum. Atâta timp cât găsim că s-a întâmplat un lucru ilegal şi nu luăm măsuri, cu subiect şi predicat, şi nu tăiem în carne vie lucrurile astea le vom rediscuta şi la anul, şi peste doi şi peste cinci ani. Acum s-a recepţionat clădirea Fiscului, a Direcţiei Fiscale. S-au dat banii, s-a achitat la ultimul leu, în plus s-au dat garanţiile înapoi constructorului şi acolo lipseşte un lift de un miliard şi jumătate. Pentru asta au venit organele în drept şi se fac cercetări, se fac audieri şi trebuie luate măsuri, că nu se poate să semnezi ca prostul şi să nu vezi că un lift nu-i acolo.

– Păi cine a semnat?

– Sunt vreo trei crai de la răsărit…

– Legat de subiectul Politehnica. Aţi avut mereu o poziţie constantă în privinţa alocărilor de fonduri de la bugetul local în trecut. Aţi fost împotrivă.

– Era foarte clar. Există celebra Hotărâre de Guvern 1447, de care se agăţau ăştia cu disperare că asta-i justificarea banului public ajuns la Marian Iancu. Nu-i vorba de Poli, e vorba despre societatea comercială Poli SA. E societate pe acţiuni. Banii publici, pe 1447, se dau la cluburi şi asociaţii sportive fără scop patrimonial, cu statut de ONG. Şi autoritatea publică centrală dă banii ăştia, pe bază de proiecte. Or autoritatea publică centrală nu-i dată de locaţia în care-i aşezat Guvernul. La noi Serviciul Juridic considera că primăria, fiind în centrul oraşului, şi autoritatea devine centrală…

– Cum vedeţi subiectul alocării de bani publici pentru fotbal acum, în condiţiile în care avem noua ACS Poli?

– Noua ACS Poli există pe baza unui parteneriat între Politehnică, Consiliul Judeţean şi Consiliul Local. Parteneriatul este proporţional cu contribuţia, deci lucrurile sunt legale. Eu nu spun că e bine sau că e rău. Eu spun că sunt legale şi am votat cu toată inima chestia asta pentru că sunt fost sportiv, care am jucat fotbal de la 12 la 36 de ani. Primăria trebuie să susţină mişcarea sportivă. Dacă Poli promovează trebuie făcut un parteneriat public-privat pentru că devine, din non-profit, societate comercială după lege. În condiţiile în care se transformă în SA trebuie să mai fie un acţionar-doi privaţi. Sunt convins că domnul Robu gândeşte în perspectivă şi va găsi firme… Pe urmă, noi trebuie să mergem încă de anul acesta pe sistemul de socios, practicat de Barcelona. Barcelona are stadionul vândut pe două sezoane înainte şi are peste 100.000 de socios – asociaţi. Ei au o acţiune, pentru asta primesc un loc acolo în teren.

– Ştiu că aţi făcut parte din Comisia de negociere cu investitorii a Consiliului Local pentru realizarea de parcări subterane. De ce nu le avem încă, exceptând-o pe cea din Piaţa 700?

– E un subiect dureros… Noi avem la ora actuală contract cadru pentru patru parcări: trei cu o firmă româno-austriacă ce are sediul în Braşov şi una cu o firmă din Graz, pentru o parcare între Continental şi Bega, la Ceasul Floral. Astea sunt lucruri care pot porni mâine. Totul depinde de domnul primar, să opteze pentru una, două, trei variante, dar din ce am văzut eu, din declaraţiile publice pe care le-a făcut, deocamdată dânsul nu s-a referit la treaba asta şi eu am să-i aduc aminte că le avem. Dânsul poate decide că facem alt tip de parcări… Dânsul este omul ales de populaţie. Are un program pe care noi ni l-am asumat ca USL şi trebuie să-l sprijinim să-l ducă la bun sfârşit. Şi îl vom sprijini. Cel puţin în ceea ce mă priveşte va avea tot sprijinul. Eu n-am venit în primărie pentru salariu, chiar cred că se poate face ceva pentru oraşul ăsta.

– Am discutat despre patrimoniu. Ce aveţi de gând să schimbaţi pe partea de asistenţă socială?

– Pe parte de asistenţă socială trebuie luat la mână costurile. Păi dacă vă arăt propunerile de buget, toate cererile-s duble, dar nu ştiu porţia dacă este simplă sau la un sfert! O să vedem. Voi bântui prin toate astea. Vom vedea de unde se aprovizionează, cât costă cartofii, de unde iau carnea, ce discount au… Nu au – le fac eu cum trebuie, de unde să ia, ce să ia. Noi trebuie să dăm oamenilor ăstora necăjiţi senzaţia şi certitudinea că cineva are grijă de ei, cineva îi ajută, pot spune cuiva…

– Ce facem cu cerşetorii? Pentru că acum Poliţia Locală îi adună de pe străzi, ei se întorc şi povestea se repetă.

– Trebuie făcut o notă către primul-ministru, pe filieră politică, ca să schimbe legea. Copiii ăştia trebuie instituţionalizaţi.

– Nu vorbim doar despre copii…

– Nu există penitenciare? Credeţi că ei sunt ca Alba ca Zăpada, pe unde trăiesc şi ce fac – vai de capul lor. Oamenii ăştia trebuie ajutaţi împotriva voinţei lor.

– Nu auzim pentru prima dată despre modificarea legii. Despre acest lucru vorbea şi fostul vice Adrian Orza şi nu s-a întâmplat nimic…

– Nu s-a întâmplat, dar acum noi avem 95 sau 90% dintre parlamentari, sunt USL. Şi nu am mari speranţe că parlamentarii noştri vor face. Eu cred că sunt şi trasee mult mai scurte ca să poată ajunge doleanţele primăriei la decidentul politic.

– V-aţi contrat adesea cu secretarul primăriei, Ioan Cojocari. Cum colaboraţi acum?

– Eu nu m-am contrat. El a făcut un contract – i-a spus contract de asociere – cu societatea lui Iancu, în care unii au drepul să dea banii şi ceilalţi să îi strice. Acum e prima dată când Curtea de Conturi spune, cu subiect şi predicat, că banii pentru Poli s-au dat ilegal, că trebuie recuperaţi. Dânsul, la ora actuală, are atribuţii de a arhiva proiectele de hotărâre pe care le face consiliul local, de a le comunica prefectului, care e tot USL, şi aşa mai departe… Are multiple atribuţiuni în domeniul arhivisticii.

– După ce aţi fost ales viceprimar aţi dat o declaraţie legat de relaţia şi afacerile dumneavoastră cu fraţii Cristescu. Aţi spus că aceştia ar putea veni cu idei bune pentru Primăria Timişoara. În ce fel?

– Eu sunt foarte mândru de faptul că sunt asociat cu fraţii Cristescu. Sunt nişte oameni cu o dotare naturală peste medie, ca inteligenţă, mult peste medie – în viaţa mea n-am avut relaţii apropiate cu oameni proşti – și o să vedeți că poate și dumneavoastră, când veți ajunge de vârsta mea, o să spuneți nepoților “băi, eu am fost contemporan de fraţii Cristescu”, şi ăsta va fi un punct de referinţă. Oamenii ăştia au văzut Europa, Asia, America, nu ştiu în Australia dacă au fost. Emil (n.r. – Emil Cristescu) este în Comisia de circulaţie. Eu l-am rugat pe fostul primar. Omul ăsta se pricepe şi chiar poate ajuta. Băieţii, când ia Emil cuvântul şi le spune câte ceva, sunt foarte de acord, pentru că nu riscă să intre într-o controversă că sunt pe locul trei din doi concurenţi. Acum avem un program de refacere a greşelilor, pentru că în Comisia de circulaţie la primărie trebuie făcute schimbări drastice. Sunt oameni cu mentalitate din anii 50-60. Emil are formaţie de inginer, dar Marius (n.r. – Marius Cristescu) are formaţie de doctor şi le vede la fel de bine… Eu discut cu ei foarte multe lucruri şi de foarte multe ori ţin cont de ce le-am spus eu dacă au o controversă.

– Care credeţi că ar fi principalul lucru care ar trebui să se schimbe în Primăria Timişoara?

– Atitudinea faţă de solicitanţii de servicii. Omul nu vine de bunăvoie şi foarte bucuros la ghişeu, ca să afle că mai trebuie să stea jumătate de oră până bea cafeaua doamna sau domnul respectiv. În momentul în care omul din faţa ghişeului este tratat ca şi primarul Timişoarei în momentul ăla ne-am terminat misiunea.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase