Cuvântul Liber scris de…elevi. Ziua a doua.

2Comentarii
Cuvântul Liber scris de…elevi. Ziua a doua.
Deva – Elevi din clasa a XI-a C, de la Colegiul Tehnic „Transilvania” din Deva învaţă ABC-ul muncii de jurnalism la ziarul Cuvântul liber. Timp de o săptămână ei vor fi „ucenicii” ziariştilor profesionişti ai ziarului, îi vor însoţi pe aceştia în documentare şi vor redacta o versiune „şcolărească” a Cuvântului Liber.  Elevi clasa a XI a Colegiul Tehnic Transilvania ziua 2

Comerţ în faţa porţii

După scandalul din ianuarie, când ţaranii s-au văzut nevoiţi să iasă din pieţe deoarece produsele lor nu corespund noilor standarde europene, Guvernul a obţinut un răgaz de şase luni, în care aceştia să pună în practică reglementările impuse de U.E.

Practic, pentru a continua sa-şi vândă marfa atât pe piaţa locală cât şi pe cea naţională, producătorii au la dispoziţie două variante.

Prima ar fi asocierea, construirea unor unităţi de procesare a materiei prime sau o pot trece printr-o uitate de procesare autorizată.

A doua variantă este să-şi înregistreze produsele ca tradiţionale.

Pentru a vedea gradul de informare a oamenilor, Cuvantul Liber a realizat un sondaj în piaţa centrală a municipiului Deva.

Deoarece are o pensie de doar 45 lei, Iuliana Parduţ de 59 de ani din Măhăceni, judeţul Alba ne-a declarat că pentru a se întreţine este neviotă să iasă pe piaţă cu propria producţie.

“Nu mă descurc cu o pensie aşa mică, iar ca să-mi pot continua activitatea aş fi de acord să mă
asociez cu alţi consăteni pentru obţinerea subvenţiilor”.

O alta producătoare, din Turda, judeţul Cluj este la curent cu noile schimbări ce vor avea loc, însă ”dacă pe piaţă este aşa complicat să ne comercializăm marfa, o să ne mutăm în faţa porţii”, susţine Elena Iene de 57 ani.

Părerile sunt împărţite. Având o situaţie financiară mai bună, Florica Tambor, din Vaţa de Jos, este dispusă sa renunţe. “O să rămân acasă să mă întreţină fetele mele, care sunt profesoare”.

“An foarte greu pentru agricultori!”

Conform Directorului Ioan Simion de la Direcţia Agricolă, ţăranii vor tebui să se conformeze noilor cerinţe europene. Începând cu 1 februarie, delelegati ai direcţiei agricole se vor deplasa în satele hunedorene în scopul de a informa cetăţenii.

“Agricultorii care nu se vor supune legii vor avea mari probleme. În ceea ce priveşte impozitele, deocamdată nu este stabilit nimic în plus, însă cei care aşteaptă să-şi vândă terenurile şi nu le lucrează vor plăti impozite mai mari şi chiar amenzi în scopul stimulării acestora”.

Producătorii care vor sa practice o agricultură comercială vor trebui să se înscrie în Registrul Fermelor, iar produsele tradiţionale vor fi supuse unui control de laborator şi nu vor mai putea fi produse oriunde şi oricum.

Manuela Hriţac
Mădălina Furca


Părerea ta contează

Credeţi că femeile conduc mai prudent decât bărbaţii?

În unele cazuri da! Totuşi, depinde de vârsta şi de experienţă. Femeile tinere nu conduc prudent din cauza impresiilor şi fiţelor întâlnite la vârste mai fragede.
Vasile Gherghescu, Deva

Da, cu siguranţă că da! Femeile sunt mai prudente în trafic deoarece bărbaţii sunt un adevărat pericol la volan crezându-se şoferi mult prea buni şi adeseori greşesc.
Tatiana Cosa , Deva

Nu cred că femeile sunt bune şoferiţe. Ele sunt mai timide şi mai fricoase decât bărbaţii, deoarece sunt mult prea prevăzătoare. Totuşi, până la urmă bărbaţii sunt cei mai buni şoferi!…
Liviu Ţintea, Deva

Părerea mea este că bărbaţii sunt mult mai prudenţi în trafic, lucru care se datorează încrederii pe care o au femeile în ei. Femeile sunt mult mai neâncrezătoare!…
Eugen Carp, Deva

Nu conduc femeile mai prudent decât bărbaţii. Bărbaţii sunt mult mai buni şoferi şi mai prudenţi decât femeile, cu mici excepţii. Acestea sunt prea fricoase pentru trafic!…
Maria Carp, Deva

Furca Mădălina
Croitoru Mădălin

Partidul Conservator

Liderul Partidului Conservator (PC) din judeţul Hunedoara, Petru Mărginean, a declarat într-o conferinţa de presă că susţine demiterea presedintelui României, Traian Basescu.

El a spus că pentru lunile urmatoare sunt pregătite anumite dezvaluiri incitante din ”dosarele fabricate”. La conferinţa de presă, intr-un mod ironic, au fost prezentate nişte “bilete de papagal”, acestea fiind o alta versiune a biletelor roz.

Adela Băţălan


Quasar Deva – vrea în Liga I

Săptămâna trecută echipa de futsal Quasar a disputat un meci amical cu echipa naţională a Romaniei , care susţinea meciurile în cadrul calificării la campionatul european de futsal.

Jucatorii echipei Quasar au fost mulţumiţi şi onoraţi să joace împotriva unor asemenea adversari deoarece ei consideră că şi-au ridicat nivelul de joc atât din punct de vedere tehnic, cât şi tactic.

,,Sigur că nu sutem mulţumiţi de poziţia din clasament dacă este să ne referim la prestanţa care am avut-o pe teren , am pierdut multe meciuri pe lipsa de experienţa. Mai sunt 11 etape, iar din punctul meu de vedere ca antrenor , doresc progresarea în calitatea jocului şi astfel sunt sigur că nu vom avea preobleme cu poziţionarea pe un loc cât mai bun în clasament , sper că această linie ascendenta să continue şi în campionat.’’, a declarat antrenorul echipei Quasar Deva, Marius Sârbu.

Reprezentanţii clubului au afirmat că vor fi în continuare alături de echipă pentru că formează un grup unitar şi puternic. În ciuda faptului că încercarea de a aduce doi jucători a eşuat, echipa este în totalitate formată din jucători locali, ceea ce le dă celor de la Quasar Deva un atu în plus faţă de adversari.

Buduşanu Bogdan
Muntean Doru


Evoluţia României după aderarea la UE

Interviu cu domnul Călin Pogăciaş, directorul Camerei de Comerţ şi Industrie a judeţului Hunedoara


1. Cum va evolua mediul românesc în următorii ani?

Mediul de afaceri va suferi modificări atât ca şi structură activ economică, dar şi ca dinamică a firmelor, mai exact firmele care şi-au identificat deja segmentul de piaţă şi vor avea puterea să-şi consolideze poziţia prin implementarea sistemelor de management al calităţii, vor avea doar de castigat.

Celelalte firme în schimb, vor fi obligate să-şi reorienteze activitatea şi să câştige alte segmente de piaţă din alte domenii. Există şi varianta falimentului, dar oamenii de afaceri veritabili, chiar dacă nu au succes intr-un domeniu, işi caută o alta activitate.


2. Va creşte numărul investitorilor şi volumul capitalului străin?

Numarul investitorilor străini cu siguranţă va creşte, ca urmare a garanţiei că România este membră a Uniunii Europene şi prin aceasta, guvernele României care urmează, vor fi obligate să respecte regulile europene.

Ca şi aport în judeţ, prezintă interes deosebit domeniul construcţiilor, industria alimentară şi chiar zootehnia. Romania se va confrunta cu o lipsă a salariaţilor în construcţii, în industria textilă, în industria componentelor auto, în domeniul hotelier şi alimentaţie publică.

Un salariu mai mare poate fi o motivare, dar pentru anumite domenii nu este încă suficient doar salariul. În construcţii şi acum se oferă salarii mari, dar asta nu-i impiedică să plece în alte ţări sau să aleagă alte domenii, din cauza altor motive.


3. Care sunt regiunile care vor avea un trend pozitiv al creşterii economiei?

În toată ţara, dar mai ales în Bucureşti, creşterea va fi mai mare. Capitala va fi urmată de Regiunea Vest, Nord-Vest, Centru,… Transilvania în mod special. Această dinamică va depinde foarte mult de decizia autorităţilor de la Bucureşti de a dezvolta infrastructura.


4. Din punct de vedere legislativ, ce mai trebuie făcut în acest an?

În afară de Legea Camerelor de Comerţ, care ar trebui să fie adoptată, trebuie preluate cât mai multe din normele europene pentru legislaţia României. Autorităţile trebuie să informeze comercianţii.


5. Cum trebuie să se implice autorităţile locale pentru dezvoltarea economiei judeţului, a regiunii?

Prin proiecte clare a infrastructurii de afaceri şi prin atragerea de finanţări.


6. Cât de informaţi sunt oamenii de afaceri?

Majoritatea nu sunt foarte informaţi cu legislaţia europeană, dar firmele care sunt lidere în domeniul lor au facut eforturi mari în această direcţie şi în scurt timp vor fi suficient de bine informate în legătură cu legislaţia europeană.


7. Ce notă daţi managerilor şi managementului românesc?

Nu-mi place să dau note. Dau nota 10 managerilor pentru consecvenţa şi pentru curajul de a conduce afacerile în România.


Reporter: Erika Ada


Creşele sunt pe cale de dispariţie?

Un proiect legat de reforma Educaţiei Timpurii are în vedere şi educaţia antepreşcolară.

„Proiectul pentru Reforma Educaţiei Timpurii” a fost lansat ieri, la Inspectoratul Şcolar al Judeţului (ISJ) Hunedoara. Coordonat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării prin Universitatea de Management a Proiectelor pentru Învăţământul Preuniversitar (UMPIP) , proiectul are o valoare totală de 105 milioane Euro fiind cofinanţat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (66,8 milioane Euro) şi Guvernul Romaniei (38,2 milioane Euro). El se va derula pe o perioada de 5 ani şi cuprinde ample programe ce se vor aplica în grădiniţe. În judeţul Hunedoara, 283 de grădiniţe vor primi anual circa 1000 Euro pentru achiziţie de materiale didactice iar în 28 dintre acestea vor fi realizate Centre de Resurse pentru educaţie şi dezvoltare.

Acestea vor oferi pachete complexe de servicii în sprijinul comunităţii: programe de consiliere pentru părinţi, cursuri de perfecţionare pentru personalul din grădiniţe, acţiuni de promovare destinate familiilor defavorizate, evenimente publice. Proiectul are în vedere integrare copiilor în comunitatea şcolară şi de el vor beneficia copii cu vârste cuprinse între 0 – 7 ani. Prin urmare educaţia timpurie se va aplica încă din creşă! Primarul oraşului Petrila, Ilie Păducel, precizează în acest sens că „în Petrila nu mai avem creşe pentru că femeile nu mai locuri de muncă şi îşi cres singure copiii!„

„Chiar şi în Deva nu mai există decât o singură creşă în care nu sunt cadre didactice specializate în educaţie timpurie. Acolo se lucrează cu asistente medicale şi sociale. În urmă cu 20 de ani exista un parteneriat al ISJ cu creşele şi sperăm ca acum, prin apariţia unor astfel de proiecte să reînnodăm tradiţia!„ spunea Zoe maria Ivănuş, inspector şcolar pentru învăţământul preşcolar.

Gabor Andreea şi Bogdan Cârciumaru – elevi cl.a XI-a C la Colegiul Tehnic „Transilvania„ Deva




2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor