Dacă nu faci nimic, şansa e 0!

4Comentarii
Oamenii au fost interesaţi să afle cum pot ajuta până la sosirea echipajului medicalizat
Oamenii au fost interesaţi să afle cum pot ajuta până la sosirea echipajului medicalizat
Ambulanţa Bihor a arătat cum putem salva un om căzut inconştient până la sosirea unei echipe de intervenţii. Imagini  | Video: Prim-ajutor de la Ambulanţă Video


Penultimul exerciţiu pentru informarea
populaţiei executat în cadrul acţiunii
organizate în iulie, la Ştrandul Municipal,
de către Jurnal bihorean şi Bihor, a vizat o
persoană apropiată, căzută
inconştientă. „La ştrand, la
plajă, în casă, la serviciu, pe
stradă sau în tramvai ori la
cumpărături, oricând ni se poate
întâmpla ca lângă noi, o
persoană apropiată nouă, poate chiar o
rudă, să cadă jos”, a explicat dr.
George Gălbineanu, medic la Serviciul
Judeţean de Ambulanţă Bihor.
Împreună cu colegii săi din echipaj,
doctorul a arătat şi a explicat oamenilor din
ştrand ce pot face, cum pot ajuta o astfel de
persoană, până la sosirea unui echipaj
de urgenţă medicalizat.


Doctorul a subliniat că primele minute sunt
importante şi vitale pentru om, până
când ajunge echipajul specializat. Motiv pentru
care, a spus medicul, avem două variante:
„Fie stăm cu mâinile
încrucişate de teamă să nu
îi facem şi mai rău victimei
căzute, fie ne apucăm şi cu câteva
manevre simple şi precise, încercăm
să o salvăm”.


Oameni interesaţi


Doctorul a explicat gradual, că unei persoane
căzute jos trebuie să i se verifice starea de
conştienţă, pulsul, respiraţia
toracică, i se eliberează căile
respiratorii, după care, fiind deja
anunţată urgenţa la 112, se pot executa
manevre de resuscitare elementare (30 de compresii
toracice cu 2 insuflaţii). Câteva persoane
dintre cele ce au asistat la demonstraţia
executată de Ambulanţa Oradea, au adresat
întrebări directe şi interesate
medicului: „Se poate face compresie toracică
la o persoană cu valvă artificială?
Cât timp facem? …”.


„Dacă stăm cu mâinile
încrucişate, şansa de
supravieţuire la un stop respirator scade exact
în acele minute (5 – 7) până ajunge un
echipaj medicalizat. Dacă însă
gândim că putem ţine în
viaţă victima, vom încerca să
executăm aceste manevre, nu foarte greu de
învăţat”, a adăugat
doctorul.


Otilia Sandor



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor