O Hotărâre de Guvern aprobată marți (27 august a.c.) face acum înconjurul țării și pune lumea pe jar oferind, din păcate și un amalgam de informații vechi ca fiind noutate.
Publicat parțial pe site-ul Ministerului Sănătății, noul act normativ prezintă mai multe elemente de nou, inedit, unele însă imposibil de realizat fără noi angajări de personal sau buget mai mare.
Din acest motiv, pe plan local, unii oficialii din Sănătate se păstrează rezervați și spun că așteaptă ca Hotărârea de Guvern să fie publicată în Monitorul Oficial, pentru a vedea sigur dacă se vor aplica toate amenzile prevăzute, iar alții apreciază actul normativ și spun că dispun și de personal suficient și de bani pentru curățenie, sterilizare etc. Alte informații, apărute în presa centrală, nu fac parte din acest act normativ, ci din altele mai vechi (e cazul Urgențelor, unde se modifică doar cuantumul amenzilor pentru depășirea timpului de așteptare/pacient).
Amenzi pentru curățenie și sterilizare
Așadar, la propunerea Ministerului Sănătăţii, Guvernul a aprobat marți HG pentru modificarea și completarea HG 857/2011 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele din domeniul sănătății publice.
Documentul prevede dublarea sancţiunilor aplicate de inspectorii sanitari în unităţile sanitare cu paturi pentru nerespectarea regulilor, standardelor şi criteriilor care au caracter obligatoriu în domeniul sănătăţii publice.
În HG se stipulează că a fost dublat cuantumul sancţiunilor contravenţionale pentru nerespectarea circuitelor funcţionale si a compartimentelor şi seviciilor, neefectuarea verificării aparaturii de sterilizare, neasigurarea depozitării şi păstrării în condiţii optime a articolelor sterilizare şi de unică folosinţă, nerespectarea utilizării produselor biocide, dispozitivelor medicale, necunoaşterea şi neaplicarea tehnicilor şi procedurilor de pregătire pentru sterilizare, neasigurarea apei sterile la blocurile operatorii în sălile de naştere. La fel, se vor da amenzi mari pentru nerespectarea măsurilor pentru igienă, pentru programul de supraveghere, prevenire şi control al infecţiilor asociate asistenței medicale, dar și pentru neraportarea infecţiilor, neasigurarea măsurilor antiepidemice, neasigurarea şi neîntreţinerea în condiţii de igienă a oficiilor alimentare, sălilor de mese, saloanelor cu paturi etc.
La spitale și Urgențe, amenzi triple
Potrivit ministrului Sănătății, Sorina Pintea, până acum se aplicau amenzi între 500 şi 1.500 de lei în cazul persoanelor fizice şi între 10.000 şi 15.000 de lei in cazul celor juridice pentru nerespectarea protocoalelor de transfer al pacientului sau pentru internarea cazurilor care nu reprezentau urgenţe, iar de acum sancţiunile s-au dublat: pot ajunge până la 3.000 de lei pentru persoanele fizice şi 30.000 de lei pentru persoanele juridice.
Alt exemplu in constituie amenzile pentru persoanele fizice care nu aplica măsurile de prevenire și răspândire a bolilor transmisibile s- au dublat si au ajuns intre 2000 si 6000 lei, iar pentru unitățile sanitare între 7000 lei și 10. 000 lei.
Amenzi noi: pentru cei fără diplome și autorizații
Pe baza unor cazuri recent semnalate în țară, inclusiv la Oradea (efectuarea de proceduri medicale fără pregătirea aferentă sau fără autorizație pentru spațiu cu destinație de ordin medical), actul normativ prevede “contravenţii noi şi sancţiuni contravenţionale pentru acordarea asistenței medicale de către personalul neautorizat sau care nu deţine cunoştiinţe şi abilităţi persoanele atestate prin documente emise de statul român, pentru nerespectarea protocoalelor clinice şi a ghidurilor de practică medicală, pentru nerespectarea de către personalul unităţii sanitare a protocoalelor şi procedurilor în privinţa actului medical pentru neasigurarea la nivelul unităţii sanitare a medicamentelor materialelor sanitare şi reactivilor necesari asigurării unui act medical de calitate, pentru nerespectarea condițiilor impuse de autorizația de funcționare și pentru nerespectarea codului de etică şi deontolgie profesională de către personalul medico-sanitar”.
Nou la cabinete și laboratoare
În premieră, a transmis ministrul Sănătății, au fost stabilite și introduse sancţiuni contravenţionale cu amendă pentru fapte săvârşite de persoane fizice din cabinete medicale, laboratoare de analiză medicale şi a fost mărit cuantumul amenzilor contraventionale pentru persoanele fizice pentru nerespectarea normelor de urgenţă şi prim ajutor calificat, nerespectarea normelor privind prevenirea şi combaterea bolilor transmisibile şi a nomelor de igienă, nerespectarea circuitelor funcţionale din laboratoarele de analiză medicale, neîndeplinirea măsurilor şi recomandărilor impuse de inspectorii sanitari, neanunțarea direcțiilor de sănătate publică despre modificările intervenite față de autorizația de funcționare, nerespectarea dispozițiilor privind avizarea publicității produselor, campaniilor de informare și educare pe teme legate de sănătatea publică.
La UPU/CPU, doar cuantumul e nou
Creșterea cuantumului amenzilor din spitale vizează și unitățile de primiri urgențe și compartimentele de primiri urgențe.
În rest, sancționarea depășirii termenului de triaj al pacienților rămâne neschimbată, deși parte din presa centrală nu menționează acest lucru.
Dr. Hadrian Borcea, medic-șef UPU de la Spitalul Județean Oradea, a explicat pentru cititorii JB&Bihon că din 2011 se aplică o hotărâre de guvern care sancționează timpul lung de așteptare la UPU/CPU, dar aceasta nu prevede pe minute vreo sancțiune.
Stabilirea amenzilor pentru depășirea timpului de așteptare de la preluare și până la triaj, pe tipuri de urgențe (coduri de urgențe) este prevăzută într-un ordin de ministru dat în această primăvară, iar Hotărârea de Guvern dată acum, marți, 27 august a.c. ridică doar cuantumul amenzilor care se aplică de altfel la toate spitalele.
Problema de aplicare a tuturor normativelor în vigoare apare în acele UPU/CPU-uri unde nu e personal suficient (la UPU Zalău sunt doar 3 medici) și care fizic nu poate asigura timpul de triaj, a subliniat dr. Borcea, care spune că la UPU Județean Oradea, nu există timpi morți de la sosirea pacienților și până la triajul acestora. Ba mai mult, de ceva vreme, activitatea asistentei din triaj care preia dosarul pacientului, îi verifică funcțiile vitale, e dublată de cea a unui medic care dispune ca până la preluarea pacientului pe palierul de Urgențe majore sau Urgențe minore, să i se efectueze investigații preliminare, tocmai pentru a scurta timpul de așteptare a pacientului și după ce ajunge în interiorul camerelor UPU/CPU (pentru urgențe majore/minore).
Coduri de urgențe:
Codurile de urgență se referă la nivelul de triaj în funcție de gravitatea bolii și practic cuprind, defalcat, toţi pacienţii care prezintă acelaşi grad de prioritate în funcţie de gravitatea şi/sau caracterul acut al patologiei lor şi de resursele necesare:
1. Nivel I – RESUSCITARE (cod roşu):
– Pacientul care necesită ACUM interveneţie salvatoare de viaţă.
– Timpul maxim de preluare în zona de tratament: 0 minute.
– stopul cardiorespirator;
– insuficienţă respiratorie severă;
– SpO2 < 90%;
– pacienţii sever traumatizaţi care nu răspund la stimuli verbali;
– pacienţii cu supradozaj medicamentos şi frecventa respiratorie foarte scăzută;
– insuficienţă respiratorie severă cu respiraţii agonice sau gasping;
– bradicardie severă sau tahicardie cu semne de hipoperfuzie;
– pacienţii cu traumatisme care necesită resuscitare volemică imediată;
2. Nivel II – CRITIC (cod galben)
– Pacientul care prezintă o situaţie cu risc major sau status mental alterat (modificare acută) sau orice durere intensă sau disconfort major.
– Timpul maxim de preluare în zona de tratament: 10 minute.
Situaţii cu risc major:
– starea clinică ce se poate deteriora rapid sau necesită tratament imediat;
– afectarea gravă a stării funcţionale sau a structurii unui organ ori a unui segment anatomic;
Durere severă: apreciată clinic sau de către pacient ca fiind mai mare de 7 pe scala analog vizuală a durerii (0-10).
Status mental alterat, disconfort major, fizic sau psihologic (victimă a violenţei domestice, abuz etc.).
3. Nivel III – URGENT (cod verde)
– Pacientul cu funcţii vitale stabile, dar care necesită două sau mai multe dintre resursele definite mai jos.
– Timpul maxim de preluare în zona de tratament: 30 de minute.
Înainte de clasificarea pacientului în nivelul III, asistentul medical responsabil cu procedura de triaj trebuie să determine semnele vitale şi să decidă dacă sunt în limite normale pentru vârsta pacientului. Dacă semnele vitale sunt în afara parametrilor acceptaţi, asistentul medical responsabil cu procedura de triaj trebuie să ia în considerare reclasificarea pacientului la o categorie superioară. Semnele vitale utilizate sunt: pulsul, frecvenţa respiratorie, tensiunea arterială şi saturaţia în oxigen, iar pentru orice copil cu vârsta mai mică de 3 ani, temperatura.
4. Nivel IV – NON-URGENT (cod albastru)
– Pacientul care prezintă funcţii vitale stabile şi necesită o singură resursă dintre cele definite anterior (la nivelul III).
– Timpul maxim de preluare în zona de tratament: 60 de minute.
Reevaluarea pacientului se face în cazul în care timpul de preluare în zona de tratament este mai mare de 30 de minute sau apar modificări semnificative în starea pacientului, ceea ce presupune reluarea integrală a algoritmului de triaj.
5. Nivel V – CONSULT (cod alb)
– Pacientul care nu necesită asistenţă medicală de urgenţă şi niciuna dintre resursele definite mai sus (la nivelul III).
– Persoane care se prezintă pentru vaccinare sau sunt cazuri sociale fără acuze clinice sau are probleme clinico-administrative (certificate medicale, reţete etc).
– Timpul maxim de preluare în zona de tratament: 120 de minute.
Pentru un simplu consult, un pacient nu ar trebui să aștepte mai mult de 240 de minute (4 ore).
Citiți principiile noastre de moderare aici!