Dacia, Warszawa, Sirena, Oltcit și Aro, mașini cu zeci de ani la bord – în parcare la Consiliul Județean Timiș

De Adrian Panduru
Dacia, Warszawa, Sirena, Oltcit și Aro, mașini cu zeci de ani la bord – în parcare la Consiliul Județean Timiș
© Tion: Dacia, Warszawa, Sirena, Oltcit și Aro, mașini cu zeci de ani la bord – în parcare la Consiliul Județean Timiș
Mașini românești și poloneze cu zeci de ani la bord vor sosi în Timișoara și se vor opri în parcarea Consiliului Județean Timiș. Haideți să le vedeți! Caravana automobilistică „Go România!“ este formată din mașini retro românești și poloneze produse între anii 1950-1989.

Cele 20 de automobile, mărci precum Dacia, Fiat Polski, Warszawa, Sirena, Oltcit sau Aro, vor fi expuse marți, 11 iunie, între orele 9.30 – 12, în parcarea Consiliului Județean Timiș, pe bulevardul Revoluției din 1989 nr. 17. Le puteți admira acolo.

Caravana se desfășoară în perioada 7-18 iunie și are ca scop consolidarea vizibilității și activității României pe piața poloneză de turism. Mașinile se deplasează pe traseul Cracovia – Satu Mare – Marghita – Oradea – Arad – Timișoara – Lugoj – Caransebeș – Drobeta-Turnu Severin – Craiova – Tismana – retur, constituindu-se drept un eveniment de diplomație publică de promovare a „Via Carpatia”, proiect rutier regional.

„Caravana este o bună ocazie de promovare a județului nostru în rândul polonezilor. Nu de puține ori am vorbit despre potențialul turismului în Timiș, tocmai pentru că știu cât de important este să ne dezvoltăm și dincolo de ceea ce avem de oferit ca pol de afaceri. Orice efort de promovare este binevenit. Mai mult, proiectul ‹‹Via Carpatia›› este de maxim interes pentru noi. Punerea lui în practică ar fi un important motor de dezvoltare economică și socială”, spune președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra.

Evenimentul este organizat de Ambasada României la Varșovia și Camera Bilaterală de Comerț și Industrie Polono-Română.

Mai multe amănunte aici: https://www.facebook.com/caravanagoromania/.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !