Dan Dinu: RCM vrea Cupa si campionatul

De C. Onaca
Dan Dinu: RCM vrea Cupa si campionatul
Interviu cu principalul finanţator al echipei de rugby RCM mvt Universitatea Timişoara, Dan Dinu

– În curând începe un nou sezon, al doilea din proiectul RCM. Care sunt obiectivele echipei?

– Având în vedere parcursul bun de anul trecut, investiţiile făcute şi ceea ce reprezintă jucătorii aduşi şi antrenorul este clar că obiectivele sunt câştigarea Cupei şi campionatului. Nici anul trecut nu am fost foarte departe de titlu, dacă aveam un arbitraj corect eram cu siguranţă în finală. Ratarea titlului ar fi un eşec total. Pariul meu personal în acest sezon este să câştigăm fiecare meci cu punct bonus! Cred că proiectul nostru este unul de succes pentru că avem rezultate şi pentru că oamenii chiar se implică la club, strângem bani la echipă, se munceşte.

– Au venit mulţi jucători în iarnă, la fel ca anul trecut. Se pot repeta problemele de anul trecut?

– Anul trecut s-a văzut că echipa nu era închegată, abia spre final s-a văzut omogenitate. Nu cred că se pot repeta aceste probleme pentru că nucleul este deja închegat, iar Chester a reuşit să formeze o echipă în adevăratul sens al cuvântului. Toată lumea aşteaptă prima etapă ca să vedem noua faţă a echipei. O să avem cel mai spectaculos joc şi toţi se vor mobiliza să ne încurce, cu metode ortodoxe sau mai puţin ortodoxe. M-aş bucura ca noi să dăm semnalul şi tot mai multe echipe din ţară să se întărească.

– Care ar fi punctele forte ale echipei?

– Cred că cea mai importantă achiziţie a fost cea a lui Chester pentru că ne-am dat seama ce înseamnă un antrenor adevărat la echipă. Apoi jucătorii din Sud care au foarte multă experienţă, doi dintre ei joacă în naţionala Tonga şi ne pot aduce din experienţa lor. Şi nu în ultimul rând venirea lui Carpo. Avem şi un preparator fizic nou care deja şi-a pus amprenta pe starea fizică.

– Avem un lot numeros foarte bun din punct de vedere valoric. Sunt jucătorii din garda veche care se pregătesc cu foarte mult profesionalism, îi dau exemplu pe Căpăţână şi Fântânaru care au crescut foarte mult în valoare. Căpăţână are o bună şansă să ajungă în echipa naţională, mai ales că Tincu se retrage. Şi cred că va fi anul lui Fercu, dacă va fi sănătos va ieşi cu siguranţă jucătorul anului. Şi noul stil de joc îl avantajează.

– Care sunt candidatele la titlu în acest sezon?

– Pentru titlul se bate doar Timişoara, dar pentru locurile 2-4 duelul va fi disputat între Baia Mare, care are o echipă bine sudată, Dinamo, care a crescut cel mai mult în valoare anul trecut, Steaua, căreia îi revin jucători valoroşi şi are un antrenor bun. Va fi un campionat mai puternic ca anul trecut. Sistemul de desfăşurare al campionatului s-a schimbat şi practic avem 14 meciuri de pregătire. Pentru că în play-off se reia de la zero, toată lumea va arunca artileria grea în play-off.

– Care este situaţia financiară a clubului?

– Bugetul pentru anul acesta este deja în proporţie de 95% asigurat. Vorbim despre 1,1 milioane de euro rezervatţi pentru echipă. Mai este şi o sumă rezervată pentru construcţia stadionului dar aici s-au schimbat unele lucruri şi planul este altul. Vrem şi o campanie de marketing mult mai agresivă pentru a atrage mult mai multă lume la stadion. Le vom oferi spectacol ca să îi ţinem lângă noi. Vrem să continuăm şi colaborarea cu Inspectoratul Şcolar ca să facem acele clase de rugby pentru că avem nevoie de o bază cât mai largă de selecţie.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !