Dan Dobai a debutat cu dreptul

Dan Dobai a debutat cu dreptul
VASCAU - Cu un lot puternic remaniat şi un antrenor nou pe bancă, Unirea Valea lui Mihai a început cu o victorie în deplasare noul sezon al Ligii a IV-a. Elevii lui Dan Dobai s-au impus cu 1-0 (0-0) pe terenul Bihariei Vaşcău, golul de trei puncte fiind reuşit de nou venitul Andrei Magda, fost jucător la FC Bihor, ultima dată la Stăruinţa Săcuieni.

„Un meci mai greu decât m-am aşteptat în special din cauza stării terenului care este denivelat şi plin de smocuri. Echipele care joacă fotbal sunt clar dezavantajate, acolo primează doar angajamentul fizic şi jocul la bubuială. După ce am înscris am mai ratat două ocazii clare, iar pe final gazdele puteau chiar să întoarcă rezultatul la cele două ocazii avute. Per ansamblu este o victorie meritată. La noi se simte încă o lipsă de omogenitate, dar sperăm că continuăm pe aceeaşi linie cu rezultatele”, a precizat antrenorul.

Au evoluat echipele

Biharea: Boc – Micle, Fordon (’46 I. Lupuţ), Bursaşiu, Pădurean (’71 Teglaş), Sabău, Merce, A. Filip, Bara, Mureşan (’76 Iovan), Hulber. Antrenor: Ioan Sabău

Unirea: Groze – Săraz, Cura, Magda, Fele Sandor, R. Ştefan, Szalai (’75 Fele Szabolcs), Trifa, Mălan (’72 R. Avram), C. Avram (’79 Olah), E. Popa (’88 Lakatos). Antrenor: Dan Dobai
Teodor Biris



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !