Dan Paltinisanu paraseste BC Timisoara pentru a putea juca mai mult

De M. Hoster
BC Timişoara şi BC Târgu Mureş fac schimb de jucători
BC Timişoara şi BC Târgu Mureş fac schimb de jucători
BC Timişoara se desparte în aceste zile de unul dintre cei mai iubiţi jucători. Este vorba de pivotul Dan Păltinişanu, timişoreanul care în acest campionat nu a mai prea intrat în strategia de joc a antrenorilor care s-au ocupat de echipă. Cu dorinţa de a juca mai mult, Dan a preferat să se transfere la BC Mureş Târgu Mureş.

BC Timişoara şi BC Târgu Mureş fac schimb de jucători. Ce jucători… un timişorean şi un ex-timişorean. Mai precis, pivotul Dan Păltinişanu va pleca din Banat şi va juca într-a doua parte a acestui sezon la BC Mureş Tg Mureş, iar la schimb va veni la “Constantin Jude” Daniel Tudosă. În ceea ce-l priveşte pe ultimul, el nu e străin de Timişoara, a mai evoluat câţiva ani din tinereţe la echipa antrenată atunci de Dragan Petricevic.

Din cauza vârstei fragede şi a dublării pe post cu “Turbo” Rade Djambic, Daniel a preferat să plece la altă echipă pentru a juca. Într-un final, el revine la Timişoara de la BC Târgu Mureş, special pentru a ocupa locul rămas liber ca urmare a accidentării suferite de Dragoş Andrei, operat în această săptămână la Viena de cocsartroză.

În ceea cel priveşte pe Dan Păltinişanu, el şi-a manifestat dorinţa de a evolua la o echipă unde să poată avea mai multe minute pe teren, iar conducerea clubului timişorean a fost de acord cu această solicitare.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !