Dăncilă: Sănătatea nu are culoare politică! Noi nu închidem spitale și nu desființăm posturi de asistent-șef!

De Otilia Șandor
7Comentarii
Dăncilă: Sănătatea nu are culoare politică! Noi nu închidem spitale și nu desființăm posturi de asistent-șef!
Premierul Dăncilă spune că PSD nu desființează spitale, nici posturi de asistent-șef.

Aflat în vizită la secția de maternitate a Spitalului Județean Oradea, fără ministrul Sănătății, despre care a anunțat că nu se simte prea bine, premierul Viorica Dăncilă, a răspuns tirului de întrebări de ordin medical adresat de către JB&Bihon.ro. Premierul a spus că PSD nu susține comasarea spitalelor, propusă de PNL, nu închide spitale, nu desființează posturi de asistent-șef și „nu se urcă pe tragediile unor oameni”.

Spitalul din Ștei se desființează?

Premierul guvernului demis a detaliat că nu e de acord cu programul de guvernare PNL care ar include desființarea spitalelor și comasarea unora dintre acestea. Subiectul e legat de informația răzbătută în presa centrală, care a anunțat luni, 28 octombrie a.c., că se preconizează închiderea propriu-zisă a mai multor spitale din țară, în special din localitățile mici și practic, ar urma să dispară cel puțin 22 unități spitalicești, din toate regiunile țării. Potrivit presei centrale, din Ardeal ar urma să fie închise spitale de la Crasna, Ștei, Cavnic, dar și cel de la Gherla, Câmpia Turzii etc.

Dăncilă: „Contează faptele!”

Răspunsul premierului Dăncilă a fost dat și din prisma spitalelor unde sunt internați bolnavi cu afecțiuni psihice grave, în contextul producerii mai multor tragedii, la spitalul de la Săpoca, dar și la secția de psihiatrie a Spitalului Municipal Oradea, unde un bolnav internat a murit după un incendiu provocat în salon, alți doi angajați și bolnavi fiind răniți la mijlocul lunii august (unitatea nu are sistem de monitorizare și alertă video în saloane, iar asistenții nu au cum, fizic, să îi păzească în fiecare secundă).

„Nu sunt adepta închiderii de spitale. Am avut o astfel de perioadă, în trecut și nu trebuie să ne întoarcem la această filă neagră. Contează faptele: am dat salarii mai bune cadrelor medicale, am dotat spitale, le modernizăm, vrem să ne rămână medicii în țară, în cât mai multe spitale”.

Nu desființăm posturi! Creăm posturi!

Întrebată de JB&Bihon.ro, dacă are cunoștință despre faptul că s-ar intenționa desființarea posturilor de asistent-șef, premierul Viorica Dăncilă a declarat: „Sănătatea nu are culoare politică. Sunt unii care încearcă să se urce pe tragediile oamenilor. Noi nu desființăm posturi, noi creăm posturi. Și vrem ca medicii și asistentele să nu mai plece din țară! Ar trebui să ne obișnuim cu o abordare echilibrată, cu un consens când e vorba de sănătatea oamenilor”.



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor