Danezi blocaţi pe Săritori

Echipajului Salvamont a intervenit la timp
Echipajului Salvamont a intervenit la timp
Un grup de tineri nordici au rămas blocaţi pe Săritorile Bohodei, fiind nevoie de intervenţia echipajului Salvamont pentru a fi scoşi de acolo. Incidentul a avut loc la exact un an de când un grup de 36 de tineri belgieni au fost evacuaţi de pe acelaşi traseu.

„Un grup de 11 tineri danezi au făcut imprudenţa de a aborda Săritoarea Bohodei pe o vreme nefavorabilă şi cu nişte rucsacuri imense în spate. Pentru că la un moment dat nu au mai putut continua traseul, au apelat 112 pentru a cere ajutor, iar dispeceratul a transmis apelul la ISU, care a alarmat Salvamont Bihor”, se arată într-un comunicat al Salvamont.

Aproape de panică

Şefa grupului a anunţat Salvamont că cei 11 tineri sunt blocaţi pe abruptul Săritoarei şi că trei dintre ei sunt mult mai sus decât restul grupului, fără contact vizual cu ceilalţi, iar unul ar putea fi rănit la picior. Membrii Salvamont au anunţat imediat patrula permanentă din Padiş.

Între timp, tinerii danezi au apelat din nou 112, dispecerele anunţând Salvamont că grupul se află într-o situaţie disperată, pentru că a început să plouă şi s-a lăsat ceaţa. Până să ajungă la faţa locului, salvamontiştii au luat legătura cu tinerii danezi şi le-au comunicat ce măsuri să ia pentru a putea aştepta echipele de intervenţie în siguranţă.

Găsiţi la timp

Pentru evacuarea tinerilor au intervenit două echipe Salvamont, una din partea de sus şi una din partea de jos a abruptului. Cei trei tineri blocaţi pe unul din praguri au fost găsiţi în jurul orei 20:00.

„Medicul Nagy Petru a constatat că toţi se află în stare relativ bună, unul dintre ei fiind uşor hipotermic. Restul grupului se afla cam la 150 de metri. Toţi cei 11 tineri au fost evacuaţi prin partea superioară a abruptului, iar salvamontiştii au amenajat o tabără în apropiere şi toţi au petrecut noaptea acolo, întrucât era prea târziu pentru a mai coborî de pe munte. Duminica la amiază grupul de danezi a coborât la Stâna de Vale, ţinta lor iniţială”, precizează dispecerul de sâmbătă al SJ Salvamont Bihor.

Adrian Marin doreşte să mai mulţumească în numele serviciului montan personalului dispeceratului Unic 112, Staţiei de Ambulanţă Beiuş şi ISU „Crişana” Bihor.

Georgiana Anghel



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase