Daniela Ionescu, in asteptarea concedierii

Comisia Naţională de Etică a finalizat raportul în cazul profesoarei Daniela Ionescu, de la Facultatea de Textile şi Pielărie din Oradea, condamnată pentru plagiat.

Astfel, Comisia Naţională de Etică a propus desfacerea contractului de muncă a profesoarei Ionescu, fost decan al Facultăţii de Textile şi Pielărie şi soţia lui Gheorghe Ionescu, candidatul la funcţia de rector al Universităţii din Oradea. Consiliul Naţional de Etică a dispus şi nerecunoaşterea ca autor al lucrării copiate şi retragerea gradului didactic de conferenţiar al profesoarei Ionescu.

Universitatea din Oradea s-a mai confruntat cu un astfel de caz, care nu a ajuns însă la Consiliul Naţional de Etică. Problema s-a rezolvat atunci la nivelul Universităţii din Oradea. Este vorba de cazul Ioan Stanca, de la Facultatea de Ştiinţe, reclamat de patru profesori din Polonia că le-a copiat 14 articole, scrise şi publicate de aceştia.

Probleme tehnice

„Atunci s-a respectat termenul legal de 30 de zile. Propunerea Senatului a fost de desfacere disciplinară a contractului de muncă şi acest lucru s-a realizat. Acelaşi lucru ni se cere acum, prin această hotărâre a Consiliului Naţional de Etică. Legea prevede ca acest lucru să se întâmple la 30 de zile de la emiterea hotărârii. Hotărârea a fost emisă în 6 februarie 2012, dar plicul a ajuns la Comisia noastră de Etică în data de 12 martie 2012 (data imprimată pe plic). Eu am intrat în posesia plicului în 4 aprilie, când am dispus oficiului juridic să pună în aplicare hotărârea Consiliului Naţional de Etică. Ne confruntăm cu o problemă tehnică. Eu, în calitate de ordonator de credite al Universităţii din Oradea, am trimis Ministerului să se pronunţe asupra procedurilor pe care trebuie să le aplicăm, astfel încât hotărârea noastră să fie conformă cu ceea ce a propus şi Consiliul Naţional de Etică. Aşteptăm şi punctul de vedere al Ministerului, pentru că nu este o chestiune atât de simplă”, a spus rectorul interimar al Universităţii din Oradea, Constantin Bungău.

Până când Universitatea din Oradea ori Ministerul Educaţiei va lua o decizie, Daniela Ionescu va rămâne cadru didactic şi-şi va încasa salariul de conferenţiar.

În anul 2003, instanţele au obligat-o pe Daniela Ionescu să plătească despăgubiri în valoare de 200 de milioane de lei vechi, descoperită fiind că a plagiat cartea unei profesoare din Iaşi, lucrare care i-a adus orădencei titlul de conferenţiar universitar.

C.D.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !