Danzio vizeaza al saptelea succes stagional

De Cristian Onaca
Danzio vizeaza al saptelea succes stagional
Danzio vizeaza al saptelea succes stagional
BCM Danzio Timişoara este performera startului de sezon în baschetul feminin. „Panterele roz” au câştigat toate cele 6 meciuri oficiale şi nu vor să întrerupă această serie excelentă odată cu deplasarea de la Alexandria, de sâmbătă.

Timişoara s-a alăturat trio-ului Târgovişte-Arad-Satu Mare în fruntea clasamentului Ligii Naţionale. Cu 4 victorii la rând în campionat şi 2 în Cupa României, fetele lui Dan Ionescu au pornit ca din puşcă în acest sezon şi nu au de gând să se oprească la Alexandria.

„Avem o serie frumoasă de victorii dar să nu ne lăsăm păcăliţi de faptul că încă nu am jucat meciurile tari. Am întâlnit doar adversari de mijlocul clasamentului ca să zic aşa. Alexandria este o echipă sub ceea ce era anul trecut şi sub Sfântu Gheorghe de exemplu. În mod normal trebuie să câştigăm deşi ne aşteptăm la o primire călduroasă, în spiritul celor din ultimii ani”, a declarat antrenorul-preşedinte Dan Ionescu, referindu-se la relaţiile reci dintre cele două cluburi.

Cu o singură victorie în patru etape, gruparea din Teleorman pare o victimă perfectă în faţa timişorencelor. Partida dintre CSBT Alexandria și BCM Danzio Timișoara va avea loc sâmbătă, de la ora 18.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase