Daria susţine un simultan

1Comentariu
Daria susţine un simultan
Daria Vişănescu, de la Comexim Lupeni, campioană naţională şi europeană în 2006 la categoria 10 ani, va participa cu lotul naţional al României la un triunghiular internaţional de şah la care în deschidere va acorda şi un simultan la 10 mese.

Competiţia va avea loc, în perioada 11-17 decembrie, la Snagov, şi îi va alinia la start pe cei mai buni copii şi juniori de 10, 12 şi 14 ani din România, Bulgaria şi Ungaria.

“Micuţa Kasparova” din Valea Jiului care după câştigarea titlului continental a devenit şi cea mai tânără maestră FIDE din istoria şahului românesc, va juca, în deschiderea turneului, la zece mese, cu elevi cu vârste de cel mult 14 ani ce studiază la şcoli din Snagov.


“Obiectivul impus de Federaţia Română de Şah este câştigarea locului I la toate categoriile după ce la turneul eefăşurat în vară s-au impus şahiştii din Bulgaria pentru că din lotul României nu au jucat cei mai buni jucători. Daria este acum într-o formă deosebită, pentru că s-a odihnit după participarea la Campionatul Modnial din Georgia şi cred că va reuşi să realizeze la categoria ei obiectivul Federaţiei”, afirma Gheorghe Şcurhan, antrenorul Dariei Vişănescu.


Ciprian Marinuţ



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor