Dascălii sunt nemulţumiţi de propunerea lui Adomniţei

ORADEA – Negocierile de săptămâna trecută dintre sindicaliştii din învăţământ şi ministrul Educaţiei Cristian Adomniţei au eşuat, drept umare dascălii fac în continuare presiuni asupra Guvernului pentru mărirea salarului.

Mai mult, aceştia consideră că se află în pragul unui conflict de muncă. „Oferta noastră, de a creşte salariile cu 6 % de la 1 aprilie şi cu 5 % de la 1 octombrie a fost socotită de neacceptat de liderii sindicali. Dar nu cred că vom putea să mărim oferta”, a declarat în presa centrală Cristian Adomniţei, ministrul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. Nici sindicaliştii bihoreni nu sunt mulţumiţi de rezultatul acestor negocieri. Cu toate acestea, reprezentanţii biroului din Sindicatul Liber din Învăţământ (SLÎ) Bihor nu cunosc care sunt următorii paşi. „Ştim că s-au purtat negocieri, dar deocamdată nu ştim ce va fi. Oricum, oferta ministrului nu ne mulţumeşte deloc”, spune Alexandru Sanislav, vicepreşedintele SLÎ Bihor.



„Pomeni electorale”

De asemenea, Sanislav s-a arătat extrem de iritat în urma declaraţiilor făcută de unii analişti politici, care se pare că au găsit vinovaţii pentru căderea leului. „Deşi pare incredibil, analiştii politici susţin că devalorizarea leului se datorează pomeniilor electorale ale Guvernului, adică s-au referit la creşterile salariilor pentru dascăli şi pensionari. Nu pot numi acest lucru decât bătaie de joc, cinism sau ticăloşie. Ultima propunere a ministrului Adomniţei pare să-i suprindă destul de mult pe sindicalişti, asta în ciuda faptului că în urmă cu aproximtaiv două săptămâni, Ioan Ţenţ, preşedintele Sindicatului Liber din Învăţământ (SLÎ) Bihor, declara că Adomniţei estima o majorare salarială de 5%.

„Deşi ministrul a estimat 5%, e imposibil să fie aşa. Din surse neoficialele, avem informaţii că majorarea pe 2008 va fi de 12-14%”, spunea încrezător Ţenţ. Sindicaliştii doresc majorări salariale de cel puţin 10 procente, precum şi încheierea unui nou contract colectiv de muncă, valabil pentru anul viitor. Totodată, aceştia mai cer elaborarea unei noi legi de salarizare pentru angajaţii din sistemul de învăţământ.

Ioana Iuhas



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !