Dascăliţe premiate pentru mărţişoare făcute de elevi

Dascăliţe premiate pentru mărţişoare făcute de elevi
Preşedinta Uniunii Femeilor, d-na Mioriţa Săteanu a prezidat luni, în Sala Mare a Primăriei Oradea, premierea celor 120 de profesori şi educatori care au coordonat copii participanţi la expoziţia de mărţişoare „Dăruim zâmbete şi bucurii de primăvară” organizată în faţa Sălii „Traian Moşoiu”.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei, Anca Sas le-a mulţumit dascălilor prezenţi, înmânându-le şi diplome. „Comunitatea orădeană are nevoie de asfel de activităţi educative, care să se deruleze prin elevi şi profesori. Îi mulţumesc doamnei Săteanu pentru coordonarea proiectului şi sper ca în viitor să avem o colaborare la fel de frunctuoasă”.

Expoziţia de mărţişoare a fost inaugurată pe 25 februarie în cadrul Zilei Porţilor Deschise, eveniment organizat la fiecare sfârşit de lună de Primăria Oradea.

În proiect s-au implicat Grădiniţele nr. 27, nr. 56 şi Emanuel, Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida, Liceul German Fr. Schiller, Liceul Teologic Lucian Blaga, Grupul Şcolar Ion Bococi, şcolile generale Ion Bogdan, Dacia şi Oltea Doamna, Centrul de zi pentru copiii cu probleme sociale, Asociaţia Down şi Penitenciarul Oradea precum şi şcolile generale din Leş, Sălard, Voievozi şi Şimian.

C.H.

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase