15. ianuarie 2012 16:34; Reactualizat la: 15.01.2012 16:36


Expoziţie de fotografie, în premieră naţională

Expoziţie de fotografie, în premieră naţională
Peste 100 de fotografii de colecţie, expuse la Galeria Euro Foto Art.

Galeria Euro Foto Art din Oradea va găzui, începând de astăzi, o nouă expoziţie de fotografie, realizată în premieră naţională. De această dată, pe simezele galeriei vor fi expuse o parte din fotografiile realizate, după copiile digitalizate, de artistul fotograf Szathmári Pap Károly – Carol Pop de Szathmári.

Fotograf de curte

„Originalele celor 101 de imagini selecţionate pentru această expoziţie sunt păstrare în mai multe muzee din România, însă un număr însemnat dintre imaginile expuse, se află în proprietate unor colecţionari particulari, din ţara noastră. Reputatul artist fotograf s-a născut în urmă cu 200 de ani, în Cluj-Napoca. La începutul carierei sale s-a remarcat ca pictor, iar în final, după ce aprofundează arta fotografiei, devine pictor şi fotograf de curte, pentru domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi Regele Carol I de România. Timp de mai bine de 50 de ani Szathmari a realizat numeroase schiţe şi fotografii”, informează Ştefan Toth, preşedintele Galeriei Euro Foto Art din Oradea.

Vernisajul expoziţiei va avea loc astăzi de la ora 11:00, la Galeria Euro Foto Art. La eveniment sunt aşteptaţi toţi iubitorii artei fotografice. Lucrările vor fi prezentate de criticul de artă dr. Ramona Novicov.

Expoziţia este organizată de Asociaţia Euro Foto Art şi Clubul Fotografic Nufărul din Oradea, fiind un preambul al celei de-a III-a ediţie a Festivalului Naţional cu participare internaţională „Luna Fotografiei din România”. Lucrările vor rămâne la dispoziţia publicului vizitator până în data de 10 februarie 2012. Intrarea este gratuită.

C.D.


Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria BIHON Ştirile judeţului Bihor
Targul de animale isi schimba locatia
Târgul de păsări şi animale mici care se organiza de obicei în Şanţul Cetăţii de către Asociaţia [...] mai multe »
Se intrerupe circulatia pe strada Leonardo Da Vinci din Oradea
  Incepand de miercuri, 16 mai , circulatia auto pe strada Leonardo Da Vinci este intrerupta complet. [...] mai multe »
Amenzi de peste 50.000 lei aplicate de CJPC
De curând protectorii consumatorilor bihoreni au desfăşurat o acţiune de control pentru verificarea modului de [...] mai multe »
E-ticketing-ul, contor de calatori OTL
În maxim trei săptămâni, pe mijloacele de transport în comun ale OTL SA ar trebui să fie funcţional sistemul de [...] mai multe »
Amenzi de peste 50.000 lei aplicate de CJPC Bihor
Au fost verificate 5.224 kg lapte şi produse lactate, 721 kg prezentând deficienţe. mai multe »
Wireless in comunele ZMO si-n Debrecen
Toate comunele din jurul municipiului sunt prinse într-un proiect al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou