Poftiti la pescuit!

De erdei
Poftiti la pescuit!
Jurnaliştii bihoreni care sunt şi pescari au din nou posibilitatea să îşi aleagă „liderul” sâmbătă, 17 septembrie 2011.

Administratorul Bălţii Girişu de Criş (intrare din Şoseaua Borşului, stânga imediat după Vimex-Peugeot), Murvai Ludovic, pune la dispoziţia pescarilor 10 ha de luciu de apă, în care aşteaptă înfometaţi 15 tone de amuri, caraşi, crapi, fitofagi, păstrăvi, somni, somni africani (clarias) şi ştiuci.

Concursul se va desfăşura într-o singură manşă de pescuit staţionar şi va avea durata de 4 ore. Capturile de peste 1 kg. vor fi cântărite imediat după scoaterea din apă, iar apoi vor fi eliberate. Restul capturilor, depozitate în juvelnic, vor fi cântărite la finalul competiţiei şi apoi eliberate.

La finalul concursului, câştigătorii vor fi stabiliţi în ordine descrescătoare în funcţie de greutatea totată a peştelui prins. Sunt admise toate capturile, indiferent de specie sau dimensiune. Jurizarea va fi asigurată de AJVPS Bihor.

Balta Girişu de Criş a fost inaugurată în martie 2011, cea mai mare captură de până acum fiind un crap de 18,400 kg. Taxa de intrare pentru pescari este de 15 lei, în care este inclusă o masă (3 mititei cu pâine şi muştar). „În ultimele 3 săptămâni, aici s-au prins peste 4.000 de kilograme de peşte. Deci, dacă sunt şi pescari adevăraţi printre jurnalişti, vor avea de lucru pe baltă. Eu le doresc Fir întins!”, susţine Murvai.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !