De ce Aradul si nu Oradea are elicopter medical?

Misterul ce a rănit uşor, dar motivat, în orgoliul urgentiştilor foarte buni pe care îi are Bihorul, referitor la elicopterul medical al Ministerului de Interne “cazat” la Arad şi nu la Oradea, a fost elucidat sâmbătă, chiar de ministrul de Interne, Traian Igaş.

Ignorând faptul că este arădean, Igaş a declarat că elicopterul SMURD va sta la dispoziţia pacienţilor de pe fâşia de vest a ţării, într-un hangar pe aeroportul de la Arad şi nu pe aeroportul de la Oradea, pentru că la Arad s-a alocat gratuit locaţia pentru acest vehicul şi pentru că Aradul ar fi la jumătatea distanţei dintre Oradea şi centrul universitar-medical de la Timişoara.

Declaraţia ministrului ridică astfel semne de întrebare vizavi de disponibilitatea Consiliului Judeţean Bihor de a intra într-un astfel de parteneriat cu Ministerul de Interne, extrem de benefic pentru bihoreni şi pentru cetăţenii de pe linia de vest a ţării noastre.

Pentru că altfel, condiţiile ca Oradea să găzduiască un elicopter medical ar fi fost îndeplinite: mare parte din echipajul medical ce va lucra pe elicopter provine de la SMURD Bihor (10 oameni), iar spitalele de la Oradea sunt, potrivit multor medici din Bihor şi Arad, superioare celor din Arad.

O.S.

Elicopter SMURD, din septembrie, la Arad

 

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase