De ce iubeşte Cărtărescu femeile?

De ce iubeşte Cărtărescu femeile?
De ce este cartea lui Mircea Cartarescu „De ce iubim femeile?” bestseller-ul acestui an? Pentru cei care n-au apucat s-o citeasca, rezervându-si aceasta bucurie pentru zilele sarbatorilor ce se apropie, voi spune ca de vina nu e numai titlul extrem de atractiv si nici doar talentul recunoscut al autorului, ci chiar povestile pe care ni le spune el.

„Povestasul” Cartarescu ne poarta, dezinvolt, printr-un Brasov
în care leaga, nu stiu cum, pe Nabokov de Irina, prima lui femeie, o securista
în devenire, momentul acelei deflorari fiind legat, comic, de un capotel
înflorat si un intens miros de tocana…

Si iata-l meditând serios la pasagera relatie în care încap
gânduri despre Lawrence, Berevoiesti sau Brasovul anului ’87, despre „teribila,
monstruoasa, coplesitoarea securitate” si tandra urare nocturna „Good
night, sweet prince”…

Povesti pentru copii mari

Din paginile cartuliei de nici 170 de pagini prind apoi contur alte si alte
povesti, cum este cea a frumoasei Zaraza, intrata demult în legenda, dar
ramasa multora necunoscuta.

În pitoreasca mahala de la Bariera Vergului, pe unde îsi facea
veacul si Zavaidoc, s-au petrecut tragedii cutremuratoare, cum a fost acea misterioasa
ucidere a Zarazei.

Ce nu se stie însa – si ne povesteste cu încântare autorul
– este ca iubitul ei, cântaretul Cristian Vasile, înnebunit de durere,
a înghitit, seara de seara, câte o lingurita din cenusa ei, adusa
cu urna de la crematoriu – cu alte cuvinte a mâncat-o, la propriu…

Povestea ar putea parea morbida, daca n-ar purta amprenta tandrei ironii în
care o învaluie autorul.

Cu umor enorm ne povesteste el apoi cum „celebrul grup de la Cozia”
i-a chinuit, într-o vara, pe niste bieti copilasi pe post de cobai, într-un
asa–zis (idiot) experiment de poetica aplicata, sub îndrumarea maestrului
Sincu.

Frumos nespus e si amorul cast al scriitorului cu valurile marii, voluptoasa
atingere a trupului gol înlocuind, o vreme, orice alta atingere, cu conotatii
sexuale, asa cum faceau si vechii evrei în fata chivotului.

Tandra si misterioasa e si atingerea fetitei Petruta, capabila, cu energia
ei paranormala, sa stinga focarul tebecist al scolarului slab si pirpiriu care
o fi fost chiar El…

Fete, femei, iubiri carnale, senzuale sau tandre visari.

Se pare ca toate femeile din viata lui Cartarescu, toate pe care le-a iubit
cu adevarat, n-au fost nicidecum femei fatale, frumuseti indiscutabile ci, cum
recunoaste singur, ele au fost „într-un fel necorporale, bucurie
pura, experienta pura”, fiindca – ce concluzie insolita! – barbatii iubesc
cu creier de copil, dornici sa dea si sa primeasca, înainte de orice,
afectiune…

Cartea se vede ca intereseaza deopotriva femeile – curioase din fire, barbatii
– în speranta unei experiente noi, tinerii – dornici sa stie TOTUL în
legatura cu iubirea, batrânii – ca sa nu uite… Fiindca fara dragoste
ce-ar fi viata noastra?

Elisabeta Pop