De ce să (nu) achite societățile corecte prejudiciile evazioniștilor?

De ce să (nu) achite societățile corecte prejudiciile evazioniștilor?
© Doseanu Răzvan - avocat coordonator „DOSEANU & ASOCIAȚII” SOCIETATE PROFESIONALĂ DE AVOCAȚI
În lupta împotriva evaziunii fiscale, activitatea A.NA.F. se axează în principal pe frauda în domeniul TVA, fiind un fenomen foarte răspândit, după cum arată și datele referitoare la colectarea acestei taxe.

Însă, în această luptă împotriva evaziunii fiscale, inspectorii A.N.A.F. în procesele verbale nu-și fundamentează deciziile cu elemente obiective. Drept consecință, foarte multe societăți devin victime colaterale și ajung să plătească în locul firmelor care fraudează statul și pe urmă dispar.

În concret, societățile de bună credință care au contractat cu alte societăți ce s-au sustras de la îndeplinirea obligațiile fiscale (sustragere despre care societatea de buna credință nu putea să aibă cunoștință), sunt trase la răspundere și astfel își pierd dreptul de a deduce TVA sau alte impozite pe motiv că au cumpărat de la un furnizor fraudulos care nu a vărsat TVA aferent vânzărilor la buget.

Aceste sancțiuni întervin în urma unor verificări care  se fac la toate firmele de pe lanțul tranzacțional în care este implicată o firmă evazionistă, în amonte și în aval, iar toate companiile din acest circuit (care pot fi chiar de ordinul sutelor)  devin, automat, parte a unei fraude fiscale, chiar dacă nu au avut niciun beneficiu sau nici măcar nu au cumpărat direct de la firma evazionistă, ele devenind suspecte, în acest fel putându-se începe recuperarea prejudiciului de la ele, cu instituirea de măsuri asiguratorii de până la 150% din valoarea prejuidiciului estimat.

Pentru a proceda în acest mod, organele fiscale susțin că aceste companii ar fi trebuit să își verifice furnizorii și să depisteze dacă au cod valabil de TVA, sunt activi fiscal și își achită obligațiile față de buget. În practică însă, nicio societate nu are posibilitatea să facă o astfel de anchetă, iar jurisprudența europeană arată că sarcina probei revine organelor fiscale, și nu contribuabililor, organele fiscale având obligația de demonstra în raport cu elemente obiective și fără a se solicita din partea persoanei impozabile verificări a căror sarcină nu îi revine, faptul că persoana impozabilă știa sau ar fi trebuit să știe că livrarea menționată era implicată într‑o fraudă privind taxa pe valoarea adăugată, aspect a cărui verificare este de competența organului de control.

Astfel, societăților care au făcut verificările cerute de Codul fiscal – adică au ataşat facturilor documentele care atestă că, la data tranzacţiei, furnizorul avea cod valabil de TVA şi nu era în Registrul contribuabililor inactivi – nu li se mai putea imputa faptul că acestea au cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască faptul că un anumit furnizor era implicat într-o fraudă fiscală, din moment ce alte metode de verificare nu numai că nu sunt prevăzute de legislaţie dar nici nu pot fi întreprinse decât de către organele fiscale, deoarece atât codul de TVA care este acordat firmelor de către A.N.A.F, cât situaţia fiscală completă – declaraţiile, plăţile, balanţa etc. – nu pot fi puse la dispoziţia niciunui terţ, ci, exclusiv, la dispoziția organelor fiscale.

Așadar, în situația în care o societate care și-a îndeplinit la timp și pe deplin obligațiile sale de raportare TVA, aflată într-o incapacitate de a asigurara respectarea de către un furnizor a obligațiilor sale de raportare TVA, neavând nici cunoștință și nici mijloaceșe necesare pentru a cunoaște acest aspect, nu va putea fi obligată să suporte consecințele neîndeplinirii obligațiilor fiscale încălcate de furnizorul său (hotărârea CJUE  din 22 octombrie 2015 în cauza C‑277/14 în materia TVA).



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase