De la 1 aprilie 2018, contribuabilii mijlocii se întorc la judeţe

De Dan Birta
Reactualizat la:
1Comentariu
Cseke Atilla
Cseke Atilla
Peste 600 de contribuabili mijlocii din judeţul Bihor revin în admninistrarea finanţelor judeţene.

Veşti bune pentru contribuabilii mijlocii. De la 1 aprilie 2018, şi nu este păcăleală, contribuabilii mijlocii se întorc la judeţe. „Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege al Uniunii, potrivit căruia contribuabilii mijlocii se vor putea adresa, din nou, direcțiilor județene ale ANAF pentru administrarea obligațiilor fiscale. Măsura adoptată va intra în vigoare în prima zi a trimestrului următor publicării în Monitorul Oficial. Nu doar am declarat, ci am și întocmit o inițiativă legislativă, am lansat o dezbatere necesară, am căutat aliați pentru susținerea proiectului legislativ, și am reușit astfel să-l definitivăm în Camera Deputaților. Ne-am ținut de cuvânt față de mediul de afaceri bihorean, am întreprins demersuri pentru descentralizarea fiscală în cazul contribuabililor mijlocii, și am reușit să rezolvăm o problemă importantă a județului Bihor și altor județe văduvite de astfel de servicii publice. Măsura adoptată va viza peste o mie de contribuabili mijlocii bihoreni, și mult peste zece mii de contribuabili la nivel național”, a spus Cseke Attila, liderul senatorilor UDMR, după votul din plen. Proiectul legislativ al UDMR a fost susținut de toate partidele parlamentare.

Cseke Attila a explicat că, actualul Cod de procedură fiscală prevedea, ca o excepție, posibilitatea ca îndatoririle fiscale ale contribuabililor mijlocii să fie administrate de către centrele regionale ale ANAF. „Deși această reglementare nu are caracter obligatoriu, Fiscul a decis să priveze direcțiile județene de competențele lor de a se ocupa de gestionarea obligațiilor fiscale ale contribuabililor mijlocii care au înregistrată afacerea pe raza județului. În urma acestei decizii, în anii 2016 și 2017, antreprenorii au trebuit să parcurgă sute de kilometri pentru a-și achita impozitele și taxele. Astfel un contribuabil din județul Bihor a fost obligat să se deplaseze la centrul regional din Cluj. Înainte de reorganizare, toți acești contribuabili mijlocii trebuiau să își achite impozitele și taxele în județele unde aveau înregistrată afacerea”.

Cseke Attila a subliniat necestitatea unei schimbări în privința organizării Fiscului deoarece măsura de centralizare, prin care anul trecut, de la 1 februarie, s-a schimbat modul de administrare a obligațiilor fiscale pentru contribuabilii mijlocii, de la nivel județean la cel regional, nu a adus rezultatele așteptate din punct de vedere al eficienței colectării obligațiilor fiscale. Liderul senatorilor UDMR a explicat că Uniunea s-a opus, încă de la început și în toată această perioadă de doi ani, reorganizării nefavorabile contribuabililor mijlocii, subliniind faptul că această măsură cauzează costuri în plus și timp pierdut inutil pentru această categorie de antreprenori.

În Bihor

Potrivit informaţiilor primite de la Vasile Farc, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Bihor, în judeţ sunt peste 600 de contribuabili mijlocii. „Este vorba de 494 de contribuabili mijlocii în judeţul Bihor. Câţiva dintre aceştia, cu peste cinci angajaţi şi au mai multe puncte de lucru, pentru care au cod fiscal separat. Deci, se poate vorbi de peste 600 de contribuabili mijlocii care se întorc în Bihor”, a explicat Vasile Farc.

Ce înseamnă această „la loc comanda” în ceea ce-i priveşte pe mijlocii? „În primul rând, mai multe venituri la bugetul local. Apoi, o uşurare fiscală pentru aceşti contribuabili, care nu vor mai trebui să se deplaseze la Cluj. Nu în ultimul rând, asta înseamnă o supraveghere mai uşoară”, a precizat reprezentantul Fiscului bihorean.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor