De la Casablanca la Amsterdam: Ştefan Postol înnobliează lumea cu lucrările lui

De Veronica Bursaşiu
Reactualizat la:
Ștefan Postol
Ștefan Postol
Lucrările artistului orădean se găsesc în toată lumea.

„Şi-a căutat destinul ” restaurând clădiri în Casablanca, pictând în SUA, Mexic, Spania, Franţa… Acum a ales să devină un „artist căutat” la Amsterdam.

J.B. -Ştefan Postol- un artist care trece cu uşurinţă din registrul portretelor şi al caricaturii la picturile murale, la restaurări. Recent aţi plecat de la Oradea la Amsterdam.V-aţi mutat cu vise cu tot la Amsterdam? De ce aţi ales acest oraş?

Ştefan Postol- Foarte multă lume îmi spune că sunt un artist versatil. Mie nu-mi pare nimic „ieşit din comun’”. Cred că orice artist trebuie să cunoască diferite tehnici de lucru, şi trebuie să poată aborda atât modelajul, cât şi pictura de şevalet, pictura murală sau sculptura. Probabil un avantaj de-al meu este faptul că am studiat designul industrial în liceu, apoi am fost tentat de arhitectură ca până la urmă să-mi dau licenţa în pedagogia artei.M-am mutat în Amsterdam împreună cu familia. Deşi aveam un portofoliu de lucrări bogat în România, mereu am simţit că ţara nu apreciază îndeajuns arta, astfel încât să ofere şanse echitabile unui artist.

Cu siguranţă mai sunt categorii de antreprenori care nu reuşesc să resimtă mulţumire în ceea ce fac, dar eu am hotărât că oricât de inconfortabil ar fi să schimbi mediul, atât pentru mine cât şi pentru soţie şi cei trei copii pe care-i avem, trebuie să facem acest pas. Aspiraţiile mele sunt mari. Concurenţa este acerbă, chiriile sunt extreme, stilul de viaţă este diferit, şi deşi se vorbeste engleza peste tot şi o ştie toată lumea, necunoaşterea limbii flamande poate duce la discriminare. Dar, în curând mă voi impune ca un artist ”căutat”.

Am ales Amsterdamul pentru muzee, pentru stilul de viaşă, pentru arhitectură şi pentru concurenţa la un nivel foarte înalt.

JB- Sunteţi adeptul unor teme provocatoare în ceea ce realizaţi. Cum alegeţi aceste teme, la ce lucraţi în Amsterdam, care e proiectul de care v-aţi simţit mândru, proiectul care vă reprezintă?

Ş.P.- Sunt mândru de majoritatea lucrărilor mele. Sunt artistul care elaborează temele în funcţie de necesităţile sau destinaţiile spaţiului în care urmează să pictez. Am decorat pereţii unor spaţii pentru evenimente, gimnastică, malluri, restaurante, grădiniţe şi magazine.

Acum, recent am finalizat o lucrare, în apropiere de Amsterdam. Într-o hală veche, se organizeaza anual Jam,- sessionuri de Jam-sessionuri de arta murală. Sunt invitaţi cei mai cunoscuţi artişti de murale, chiar la nivel internaţional. Mă simt onorat că după câteva luni de când ne-am instalat în Amsterdam, am fost invitat şi eu să realizez o lucrare. Este o portretul lui Al Pacino, pe tehnica de dripping (stropirea culorilor) şi pictură. Sunt într-o faza în care-mi doresc să aduc omagiu cât mai multor personalitati din sec XX.

Ștefan Postol

JB-Drippingul e tehnica la care apelaţi adesea în lucrările dumneavoastră. În ce constă aceasta?

S.P- Drppingul este tehnica prin care se stropeşte culoarea pe un suport (de regula orizontal). Artistul cel mai cunoscut care a reuşit să se impună prin această tehnică este Jackson Pollock (1912-1956). El s-a impus cu compoziţii mari abstracte. Ceea ce fac eu este puţin mai dificil ca tehnică, pentru că eu stropesc suprafeţe verticale şi amprenta stropirii nu este atât de uşor de controlat. Mai departe, în unele lucrări eu combin drippingul abstract cu grafismul. Dar am realizat şi foarte multe tablouri doar în dripping.

JB- O perioadă îndelungată aţi avut proiecte în America, în Maroc, aţi contribuit chiar la restaurarea unei clădiri din anii ’30. Dacă ar fi să vorbiţi despre acea perioadă aţi spune că….

S.P-… că, îmi căutam destinul. Aşa este, am vrut să ştiu cum trăiesc oamenii în diferite locuri, ce obiceiuri au, şi unde m-aş potrivi sau integra ca artist. În acea perioadă am restaurat, am predat cursuri de arte plastice, am făcut tatuaje şi lucrări la comanda. Am stat în diferite ţări, perioade între 6 si 10 luni: SUA, Mexic, Maroc, Franţa, Spania şi Ungaria. Poate acum aş regreta că nu am rămas în unul dintre aceste locuri, dar mă gândesc altfel: dacă rămâneam, probabil aş fi regretat că nu am mai ”căutat”. Dacă ar fi să mă întrebaţi – «Olanda este destinaţia finală?», v-aş răspunde: «Nu!»

JB- Ce artişti, curente, teme vă inspiră? Ce înseamnă pictura pentru dumneavostră?

S.P.- Mă atrage şi mă inspiră foarte mult pop-artul. Nu neapărat un artist anume. Şi dintotdeauna, dar mai ales acum sunt copleşit de vechea pictură flamandă. Mă gândesc să abordez clar-obscurul pe viitor, să mixez secvenţe cunoscute din pictura flamanda cu pop-art/dripping. Mă gândesc de câteva luni la asta şi în curand voi începe un astfel de proiect mural.

JB-Ca portretist, ce vă propuneţi să surprindeti într-o lucrare?

S.P.- Nu-mi propun neapărat să surprind bucurie, meditaţie sau boală. Încerc doar să redau imaginea cea mai apropiată de caracteristica anatomica a subiectului. Dar eu am introdus portretul supradimensionat în diferite lucrări. Şi, de regula, încerc să fac o sinteză de tip ”ştampilă”, sau mai bine zis ”stencil”’.

audrey hepburn

JB- Ridendo castigat mores- Râzând se schimbă moravurile. Aţi practicat cu succes caricatura politică. Dacă ar fi să faceţi acest gen de caricatură inspirându-vă din viaţa politică a Oradiei ce aţi ironiza?

S.P.- Nu cred că politica din plan local cere “atenţie”. De fapt, cred că în România, politica a fost atât de mediatizată, încât s-a ajuns la o suprasaturare. Satira, umorul, nu mai au valenţe politice spectaculoase. Aş ironiza mai degrabă viaţa socială, raportul dezechilibrat între meserii, aspiraţiile tineretului, traficul, designul…

JB-Are Oradea o viaţă culturală? Aţi luat pulsul vieţii culturale din Amsterdam?

S.P.- Da, Oradea are viata culturală. Este foarte multă muncă atât în zona de teatru, cât şi la filarmonică sau în atelierele artiștilor. Sunt poeţi cu activitate, dansatori, compozitori, sculptori…. Nu sunt remuneraţi după valoarea sau necesităţile lor, dar asta e o problema aproape generală. Nici sudorul, tâmplarul, vânzătorul sau profesorul nu câştigă în funcţie de valoare muncii pe care o prestează.În Amsterdam există o agendă culturala foarte bogată şi diversă. Sunt foarte multe galerii de artă şi evenimente culturale în toate domeniile. Şi sunt instituţii care se autofinanţează cu succes, precum muzeele şi filarmonica. Dar probabil reuşesc asta datorită turismului.

În Amsterdam cred că este cel mai variat turism din toată lumea. Probabil toată lumea ştie de reţeaua spectaculoasă de canale, de Red-light district, de coffeeshopuri, de Rijk museum. Vedeţi doar din puţinele exemple cât de diferit este interesul turistic.

Eu cred că şi Oradea este “pe linia cea bună”. Probabil edilii se mai gândesc la atracţii turistice. Dar cred că este foarte necesară înfiinţarea unui nucleu de artişti din toate categoriile, care să propună investiţii pentru turism cultural. Am spus nucleu, pentru că nu ştiu ce denumire ar trebui să poarte: fundaţie, organizaţie locala….nu stiu care ar putea fi forma juridică/organizatorică a unui grup de persoane cu iniţiative şi cunostinte care ar putea înfiinţa festivaluri, concursuri, expoziţii care să atragă atât participanţi, cât şi spectatori. Poate avem nevoie de un muzeu de ceară, sau un parc cu sculpturile studenților, spectacole de balet, festival de film.

JB-Vă gândiţi să vă întoarceţi acasă?

S.P. – Nu mă leg neapărat de un loc. Dar îmi place un loc în care copilul meu este tratat egal cu oricare alt copil, indiferent daca tatăl are păr lung sau copilul blugi rupţi. În acelaşi timp, îmi place un loc unde pistele de biciclişti sunt funcţionale şi pretutindeni. Nu-mi place că ceea ce fac este în favoarea altora şi nu-mi place să schimb piesele de la direcţia maşinii de câte ori traversez din Crişana în Moldova.

Îmi plac munţii din România, îmi place pământul negru, îmi place Oradea, dar nu-mi place ghiozdanul greoi al copilului în vârstă de 7 ani, nu-mi plac înjurăturile din trafic, cocalarii şi piţipoancele cu poşete extrem de scumpe atârnate de mâinile care nu ştiu să facă aproape nimic. Nu-mi place ca un bucătar câştigă mai mult decât un învăţător şi nu-mi plac mai multe decât îmi plac. Dar nu exclud niciodată reântoarecerea pentru că acolo simt “energia locului”. Doamne ajută! Mulţumesc pentru acest plăcut interviu!

JB- A fost o reală plăcere din partea mea. Mărturisesc că îmi doream acestă conversaţie cu dumneavoastră de câtiva ani, dar s-a întâmplat să fie abia după ce aţi ales Amesterdamul!



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase