De la egal la egal amical între FC Bihor şi DVSC

De la egal la egal amical  între FC Bihor şi DVSC
Pentru a doua oară în ultima lună de zile, FC Bihor şi Debrecen VSC s-au confruntat într-un meci amical şi de fiecare dată au terminat la egalitate.

Sâmbătă a fost 1-1 (1-1), iar eroul partidei a fost maghiarul Mate, care a încercat să le facă pe toate. Prima dată a înscris în propria poartă din centrarea lui Bîrză (‘3), după care tot el a restabilit egalitatea cu un şut puternic de la şase metri (’15). În rest, ambele echipe şi-au mai creat câteva oportunităţi de a marca, cea mai mare fiind irosită de Oltean care a şutat de la punctul cu var în bara transversală, penalty-ul fiind obţinut de insistentul Bîrză.

„A fost un meci de antrenament, cu bune şi rele. Am dorit acest amical pentru a nu scoate jucătorii din ritm, dar şi pentru a oferi tuturor jucătorilor posibilitatea să joace cât mai mult. Din păcate, Chiş trece printr-o perioadă mai nefastă. Nu este încă refăcut după accidentarea la genunchi şi am dorit să nu-l supunem la un efort prea mare, motiv pentru care l-am trimis la vestiar după jumătate de oră de joc. În schimb Bîrză a dat dovadă de o mare poftă de joc, ceea ce nu poate decât să mă bucure. Având în vedere problemele lui Chiş am considerat că Oltean este potrivit să bată penalty-ul, dar a ratat. Nu ştiu cine va bate următorul penalty, probabil o să-i luăm la rând pe toţi jucătorii”, a concluzionat la final antrenorul Gheorghe Ghiţ.
Au evoluat echipele

FC Bihor: Fildan – Toc, Muscă, Ianchuk, Lupu – Sorian, Deaconescu, M. Popa, D. Copil – Bîrză, Sulea. În repriza a II-a: Bucur – Moraru, Sg. Oltean, Ianchuk, Tegzeş – Danci, Coroian, Chiş (’77 Fl. Negru), Fl. Pop  – El Hadji, Bîrză (’66 Birtalan). Antrenor: Gheorghe Ghiţ

DVSC: Pantic (’46 Antal) – Bernarth, Mate, Albert (’66 Szilagyi), Burics (’66 Barzso) – Dombi (’66 Kuti), Luis Ramos, Gal, Ferenczi – Toth (’46 Mokanszki), Demba Toure. Antrenor: Herczeg Andras
Arbitri: Rareş Vidican – Cristian Bologan, Cosmin Drăghici (Oradea).

T.B.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase