De luni incepe vaccinarea antigripala

De luni incepe vaccinarea antigripala
6.400 de doze antigripal vor fi distribuite de luni persoanelor eligibile şi cu risc.

În noaptea de joi spre vineri, la magazia Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, au ajuns 6.400 de doze de vaccina antigripal cu trei tulpini de virusuri, recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru acest sezon.

Dozele au costat în jur de 15.000 de euro şi au fost cumpărate de către DSP, a informat şeful instituţiei, dr. Marius Pîrcioagă. El anunţă că dozele vor fi distribuite în weekend medicilor de familie din Bihor, iar de luni, 7 noiembrie 2011, se va începe vaccinarea.

Vor beneficia de vaccin antigripal, gratuit, persoane „eligibile” – care au nevoie – şi sunt expuse riscului de a face gripă: vârstnicii, bolnavii cronici (mai ales cei cu afecţiuni respiratorii ori cardiovasculare), copiii şi bătrânii instituţionalizaţi, persoanele spitalizate, personalul medical etc.

Mai vin 13.000

Necesarul de doze de vaccin pentru bihoreni este de circa 20.000 de doze, astfel că restul de la 6.400 de doze cumpărate de DSP va fi cumpărat prin programul naţional de imunizare al Ministerului Sănătăţii. Acesta a şi transmis că va distribui circa 13.000 de doze de vaccin antigripal după 15 noiembrie a.c.

Perioada optimă de imunizare este toamna, chiar în această perioadă, dar persoanele cu risc pot să se imunizeze, cu efect chiar şi în luna februarie. Dr. Pîrcioagă atenţionează însă populaţia că vaccinul antigripal începe să aibă efect abia după două săptămâni de la administrare şi prin urmare, în acest răstimp, o persoană vaccinată mai poate face gripă, fără ca acest lucru să însemne că vaccinul nu e bun.

Alte metode de imunizare pot fi recomandate de către medicii de familie, la farmacii existând şi o mulţime de produse naturiste de sporire a rezistenţei organismului.

La această oră este o uşoară creştere a numărului de bihoreni care fac viroze uşoare, dar nu se poate vorbi deoacamdată de val epidemic.

Doctorii recomandă ca în această perioadă, bihorenii să fie atenţi la igienă, să strănute în batiste de unică folosinţă, să se spele pe mâini cu apă dar şi ccu săpun, să nu meargă în colectivităţi dacă sunt răciţi, iar copiii să nu fie duşi la grădiniţă ori la şcoală dacă sunt bolnavi. Se recomandă alimentaţie bogată în proteine, legume şi fructe, odihnă şi mişcare (mers pe jos, cu bicicleta, patinaj, sporturi diverse).

O.Ş.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase