De marti, in Timisoara se dau Tablete fara retete

De Delia S. Barbu
Dan V. Poenaru a lansat, marţi, un nou volum de literatură
Dan V. Poenaru a lansat, marţi, un nou volum de literatură
Prof. dr. Dan V. Poenaru, şeful Clinicii II de ortopedie-traumatologie a Spitalului Judeţean Timişoara a lansat, marţi, un nou volum de literatură. Fără să se depărteze de meseria sa, medicul Dan Poenaru oferă de această dată timişorenilor un volum de Tablete fără reţete.

Dacă aceleaşi Tablete îţi sunt recomandate de medici, scriitori, profesori, poate fi semn că ele…ajută. Până ca şi cititorii să se convingă de acest fapt, marţi, la sediul Editurii Orizont, volumul a fost lansat, prezentat, citit, analizat de invitaţii autorului. „Este o carte foarte vie, şi cu amintiri de demult, cu o istorie a facultăţii de medicină de dinainte de 1989. Cartea e una a echivalenţelor, în care e şi umor şi scriitură vie”, a spus, în deschiderea evenimentului, scriitorul Cornel Ungureanu.

O mostră de umor cuprins în paginile cărţii a oferit actorul Vladimir Jurăscu, într-o scurtă lectură despre Cantina dietetică. „Este bine că se găsesc şi medici care devin şi scriitori. Timişoara, alături de alte câteva mari oraşe, a adus personalităţi remarcabile şi ca medici şi ca scriitori. Ce e interesant la profesorul Dan Poenaru e sentimentul că lumea acesta este o lume în care se poate greu locui, dar în acelaşi timp trebuie lecuită de metehnele pe care le trăieşte. O lume, amară, oarbă, crudă, pe care toţi trebuie să o trecem.

Munca profesorului este nu numai asiduă, ci şi plină de peripeţii uneori, vizavi de oamenii aceştia bolnavi, cu metehne, ce trebuie deseori salvaţi şi conduşi până la capăt în această salvare. Deşi uneori aceste tablete sunt mărunte ca spectacol al vieţii, ele sunt pline de sugestie. Nu se face caz de umor. Umorul este conţinut în adâncul paginii nu în expresii, ci în atitudini umane ”, a spus scriitorul Ion Arieşanu.

„Pentru mine nu e nici o surpriză că a apărut această carte. E o continuare a preocupării a profesorului Poenaru în a scrie. Surprinde şi de această dată o istorie a evenimentelor medicale din acest loc, mai ales după înfiinţarea facultăţii de medicină aici”, a spus şi prof.dr. Gheorghe Băcanu.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !