De patru ori mai multe incendii de la fumat

De Otilia Șandor
1Comentariu
De patru ori mai multe incendii de la fumat
În primele cinci luni ale acestui an s-au produs de patru ori mai multe incendii produse din pricina fumatului în locuri nepermise sau vulnerabile în privinţa izbucnirii focarelor de incendii.

Informaţia a fost furnizată de comandantul pompierilor bihoreni, Sorin Caba, într-o conferinţă de presă organizată marți dimineaţă la sediul ISU Crişana Bihor.

Dacă anul trecut, din ianuarie şi până în mai, s-au produs 5 incendii, în aceeaşi perioadă din acest an au izbucnit 20.

Într-un top al tipurilor de incendii aflate în creştere numerică, se situează pe locul doi cele provocate intenţionat. În primele cinci luni din anul trecut s-au produs 9 incendii datorate acţiunii intenţionate, iar anul acesta, în aceeaşi perioadă, 20.

Pe locul trei la număr crescut de incendii faţă de anul trecut sunt cele iscate la instalaţiile electrice. Dacă anul trecut s-au înregistrat 32, anul acesta, tot din ianuarie şi până în mai, au fost deja 42.

Per ansamblu, în primele cinci luni ale anului în curs numărul incendiilor a crescut cu 4,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în topul localităţilor cu incendii mai multe fiind Săcueni, Salonta, Tinca, Beiuş, Valea lui Mihai.

Cu un parc auto care nu s-a aflat în creştere acum faţă de anul trecut şi cu un colectiv ce trebuie să facă faţă la mai multe incendii, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana Bihor reuşeşte să păstreze timpi buni de ajungere la caz, sub media pe ţară.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor